Posturi cu tag-ul ‘universitatea transilvania’



Doctoranzii Universitaţii Transilvania din Braşov vor beneficia de burse suplimentare!

La Universitatea Transilvania din Braşov începând cu noul an universitar, 2018-2019, cei care vor susţine admiterea la doctorat vor putea beneficia de o bursă lunară suplimentară de 2.000 de lei, din partea Universităţii Transilvania din Braşov. Instituţia de învăţământ va oferi nu mai puţin de 18 astfel de burse, câte una pentru fiecare domeniu de doctorat.

Potrivit site-ului universităţii, bursele se acordă pe bază de competiție, fiind alocată câte o bursă pentru fiecare domeniu de doctorat din cadrul IOSUD-UTBv. Sunt eligibili să participe la competiție studenții-doctoranzi înmatriculați începând cu anul universitar 2018-2019, indiferent de forma de învățământ și regimul de finanțare, care au obținut media de absolvire a ciclului de licență de minimum 8.50 (media aritmetică între media anilor de studii de licență și media examenului de licență). Studenții-doctoranzi care beneficiază de bursă de la bugetul de stat vor continua să primească în paralel această bursă la valoarea integrală, pe perioada și în condițiile în care este îndreptățit să o primească.
Bursa UTBv, în cuantum lunar de 2000 lei, se acordă începând cu data la care s-a făcut înmatricularea, până la finalizarea stagiului normal de doctorat (3 ani, respectiv 4 ani la domeniul Medicină).

Punctajul minim necesar pentru acordarea bursei este de 75 de puncte (din punctajul maxim de 100

puncte), bursa fiind acordată celui mai bine clasat candidat pe domeniu de doctorat.

Calendarul competiție 2018:

1 octombrie - 5 octombrie 2018: depunerea dosarului de candidatură la secretariatul Şcolii Doctorale

Interdisciplinare;

12 octombrie 2018: afișarea rezultatelor pe site-ul universității.

În plus, toţi doctoranzii Universităţii Transilvania din Braşov pot beneficia şi de burse pentru mobilităţi internaţionale. Astfel,ei îşi pot alege universitatea parteneră din altă ţară unde vor să îşi desfăşoare stagiul de cercetare, iar în funcţie de distanţă, le va fi alocată o sumă cuprinsă între 9.800 şi 14.000 de lei. Pentru această bursă pot aplica toţi doctoranzii Universităţii Transilvania din Braşov, indiferent de forma de învăţământ – buget sau taxă şi chiar dacă beneficiază şi de alte tipuri de burse.

În prezent, la Universitatea Transilvania din Braşov sunt peste 400 de doctoranzi, la 18 domenii. Pentru admiterea 2018-2019 la doctorat sunt disponibile 61 de locuri finanţate de la buget (cu şi fără bursă) şi 100 de locuri cu taxă.

Mai multe detaliile privind acordarea acestei burse sunt disponibile  pe site-ul universităţii, www.unitbv.ro, secţiunea Cercetare.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Premiile Anului 2017 în Cultură la Brașov

Consorțiul Cultural Corona organizează a patra ediție a evenimentului „Premiile Anului în Cultură la Brașov” - PAC 2017. De astăzi puteți face nominalizările  la Premiile Anului 2017 în Cultură la Brașov.

Regulament
Art. 1. Consorțiul Cultural Corona organizează Premiile Anului în Cultură la Brașov, eveniment menit să confere recunoaștere publică celor mai valoroase evenimente și producții cultural artistice dintr-un an calendaristic.
Art. 2. Categoriile competiției PAC Brașov sunt următoarele: Cartea anului, Afișul cultural al anului, Proiectul muzical al anului, Expoziția anului, Proiectul cultural al anului, Concertul anului, Spectacolul teatral al anului, Festivalul anului, Organizația culturală a anului, Debut.
Art. 3. Nominalizările la aceste categorii pot fi făcute de persoane fizice sau juridice cu activitate în domeniul cultural. Nominalizările se fac în scris, în format electronic, în formularul https://goo.gl/forms/3ZghCwDb3mhUNFIl2 până la data de 8 februarie 2018.
Art. 4. Nominalizările trebuie să conțină următoarele informații: Nume/Denumire organizație, Denumire proiect, Scurtă descriere – concept, perioadă, activități, beneficiari, impact, rezultate (maxim o pagină), Martor foto/video (link transfer), Dosar de presă - opțional (link bază de date online). Lista finală de nominalizări va fi stabilită de Consorțiul Cultural Corona.
Art. 5. Dosarele de nominalizare vor prezenta proiecte, persoane sau organizații cu activitate în intervalul 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2017.
Art. 6. Jurizarea se face prin vot public și vot al juriului de evaluatori invitați din afara Brașovului. Votul publicului se va realiza prin sondaj online iar votul juriului prin notare cu note de la 1 la 5, 5 reprezentând nota maximă. Ponderea fiecărei jurizări reprezintă 50% din nota finală.
Art. 7. Jurizarea se va face în intervalul 8-26 februarie 2018.
Art. 8. Gala Premiilor Anului în Cultură va avea loc în 26 februarie 2018 la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” Brașov.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Au început înscrierile la Universitatea Transilvania din Brașov

Până în data de 17 iulie 2017, dosarele pot fi depuse, la sediul fiecărei facultăți, între orele 9.00 și 15.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 9.00 și 13.00.

Anul acesta, Universitatea Transilvania din Braşov a scos la concurs un număr de 6.050 de locuri la învăţământul universitar de licenţă – forma de învăţământ cu frecvenţă, dintre care 2.782 fără taxă, 450 de locuri la învăţământ cu frecvenţă redusă, 885 de locuri la învăţământ la distanţă, 3.170 de locuri din care 1.292 granturi bugetate la masterat – forma de învăţământ cu frecvenţă şi 200 de locuri la masterat, învăţământ cu frecvenţă redusă.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Universitate brașoveană în top internațional

universitate (1)Este vorba despre Universitatea Transilvania din Braşov, care intră în topul celor mai bune 2000 de instituţii de învăţământ superior din lume.

Partea mai puţin bună este că Universitatea braşoveană îşi găseşte loc abia la poziţia 1650 în topul University Ranking by Academic Performance (URAP), pentru anii 2015-2016.

În plus, Universitatea Transilvania a mai pierdut câteva poziţii faţă de anul universitar 2014-2015, când a ocupat locul 1632 în top mondial.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Studenții sunt invitați într-un grup de consiliere

studenti-elita-300x2001.020 studenţi din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov şi din cadrul Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ Braşov participă la activităţi din cadrul proiectului „Studentul consiliat - excelent viitor angajat”.
În primele 10 luni de la implementare, 10 studenţi au participat la 2 stagii de practică intensivă internaţională, în Italia.
Proiectul continuă până la finele lunii septembrie, potrivit organizatorilor, Asociația de Egalitate de Șanse și Nediscriminare Brașov.

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



500 de locuri de muncă în Brașov

Esplanada_CORESI2Coresi Shopping Resort îşi deschide porţile pentru 500 de viitori angajaţi, din totalul de 800 de noi locuri de muncă vizate.

Miercuri, 4 februarie, peste 12 companii angajatoare vor recruta angajaţi pentru posturile disponibile.

Evenimentul va avea loc în Aula Universităţii Transilvania din Braşov, între orele 10:00 şi 18:00.

Mall-ul se va deschide pentru public în 27 martie 2015.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Interviuri cu șoferii care întră sau ies din Brașov

4041039-mediafax-foto-tibi-bologhÎn perioada următoare, cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, la toate intrările în oraş vor fi amplasate filtre, iar şoferii vor fi chestionaţi cu privire la modul de deplasare în interiorul sau exteriorul municipiului.

Măsura va servi la definitivarea planului de mobilitate urbană al Braşovului, care ne va arăta care sunt direcţiile de investiţii la capitolul infrastructură de transport.

Vor fi instalate opt filtre la toate intrările în municipiul Braşov, iar Poliţia Rutieră îi va sprijini pe studenţii Universităţii Transilvania pentru realizarea acestor sondaje.

Vor fi circa 4.000 de interviuri, care vor fi realizate până în a doua jumătate a lunii ianuarie 2015.  

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Profesorii universitari, platiti in plus pentru performanta

prof cercetareCadrele didactice de la Universitatea „Transilvania” din Braşov, vor fi răsplătiti pentru activităţile auxiliare, mai ales cele de cercetare.

Rectorul Ioan Vasile Abrudan a explicat că odată cu 1 octombrie în cadrul instituţiei va exista o diferenţiere salarială în funcţie de performanţele în cercetare, iar banii vor fi asiguraţi din fonduri proprii.

Acesta a adaugat ca se fac demersuri pentru deschiderea unei grădiniţe a Universităţii unde profesorii îşi vor putea înscrie copiii şi se vor putea degreva de anumite responsabilităţi în timpul muncii.

Cel mai probabil, grădiniţa va fi deschisă în toamna anului viitor.

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Prima stagiune muzicală pentru o universitate din România

stagiune unitbvFacultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania“ din Braşov va deschide, miercuri, anul universitar cu o stagiune de concerte, universitatea braşoveană fiind singura din ţară cu o stagiune proprie.

Deschiderea o va reprezenta, chiar pe 1 octombrie, recitalul extraordinar al lui Horia Mihail, care va inaugura pianul Concert Grand Steinway&Sons.

Stagiunea va cuprinde cel puţin un concert pe lună susţinut de studenţii de la Facultatea de Muzică şi invitaţii acestora.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Locuri rămase neocupate la Universitatea Transilvania

definitivat profLa finalul înscrierilor pentru admiterea de toamnă la Universitatea „Transilvania”, doar 768 de candidaţi şi-au depus dosarele la cele 18 facultăţi, pe cele 439 de locuri bugetate şi 1.857 de locuri cu taxă.

Cei mai mulţi înscrişi, 85, s-au înregistrat la Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial pe cele 47 de locuri bugetate.

La polul opus, cea mai slabă concurență s-a înregistrat la Facultatea de Muzică, unde s-au înscris doi candidați.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »