Arhiva pentru March, 2018



Ne așteaptă distracție la Târgul de Paște

Primăria Timișoara prin intermediul Casei de Cultura Timișoara au pregătit și pentru weekendul acesta activități la Târgul de Paște.

Mâine de la prânz, în Piața Libertății suntem așteptați la o activitate mai aparte. Sunt programate demonstrații de tunsori și discuții însoțite de sfaturi și trucuri pentru îngrijirea părului. De spectacol se vor ocupa 4 barbarshop-uri. Acțiunea va avea și un scop nobil, astfel se vor face tunsori în scopuri caritabile.
Duminică ne mutăm în Piața Victoriei. Acolo se va lăsa cu distrație, mai ales pentru cei mici. Sunt organizate jocuri și ateliere acompaniate de muzică și dans. Atracția vor fi, fără doar și poate, 10 ouă uriașe care așteaptă să fie decorate. Copiii sunt solicitați să dea o mână de ajutor și să picteze ouăle care vor decora orașul.
KissFM Timișoara te așteaptă tot weekendul la activitatile de la Târgul de Paște! Vii, nu?

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Antonia concertează în Heaven Club

Iubirea Mea, Greșesc și Adio vor răsuna sâmbătă seară în Timișoara pentru că Antonia va concerta în orașul nostru. Frumoasa cântăreață va susține un spectacol în Heaven Club și toată lumea e invitată.

De fapt, Heaven va așteaptă tot weekendul cu voie bună și distracție peste măsură. Noi mergem să cântăm și să dansăm alături de Antonia. Te așteptăm și pe tine!
Antonia și-a început cariera în 2009 și de atunci piesele sale sunt prezente în topurile KissFM. Printre cele mai cunoscute melodii se numără Marionette, Pleacă, alături de Vunk sau Jameia.
Informații și rezervări pentru concertul de sâmbătă la 0733 884 643.

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Se deschide Târgul de Paşte la Timişoara

Mai puțin și bate Paștele ușă. Sperăm că o să bată și iepurașul, dar până atunci mergem la Târgul de Paște să vedem iepurași. Târgul se va  mâine, iar vizitatorii sunt așteptați până în 10 aprilie.

La deschidere ne așteaptă un program special. Va fi Parada Iepurașilor care va pleca la ora 15:30 din Piața Libertății, până la Catedrală și retur. În Libertății va cânta Fanfara Big Band și Corul Mitropoliei. Programul din Piața Victoriei aduce mai mult sport. Majorete, demonstrații de gimnastică ritmica, handball, atletism, dar și iepurași pe role și pe bicilete ne îndeamnă să ieșim din case.
În perioada următoare sunt pregătite concerte de muzică ambientală și alte surprize. Mai multe detalii găsești pe http://www.primariatm.ro/mobile/index.php?epress_id=11510.

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Haide la Artisans Bazaar Spring Edition

A trecut ceva timp de când am fost ultima dată la Artisans Bazaar, nu-i așa? Ei bine, ne vedem weekendul acesta la ediția de primăvară.

Vineri 15 îi va fi gazdă de data aceasta, sâmbătă și duminică în intervalul orar 11-20. La Artisans Bazaar te așteaptă obiecte vestimentare, decorațiuni și accesorii hand made. Se continuă tradiția prin care vizitatorii sunt încurajați să își întâlnească artizanii preferați. De data aceasta va fi și secțiunea #NotNew, unde vei găsi lucruri care mai merită o șansă.

KissFM Timișoara te așteaptă pe malul Begăi să te bucuri de târg! Vii, nu?

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



romaNecredinciosul vine în Timișoara să ne arate cum se face hip-hop peste Prut

Fanii de hip-hop din Timișoara au motiv de bucurie. Seara de vineri ni-l aduce pe romaNecredinciosul în oraș.

romaN va concerta în Daos de la ora 22:00 și toată lumea e invitată. La petrecere, alături de el vor mai fi Sweb, Megga Dillah, Woodie și Injektah. Toți ne garantează muzică bună și distracție până în zori.
De origine din Republica Moldova, romaN este destul de cunoscut în lumea hip-hop-ului și nu numai. El promovează și face muzică ce are mesaj și transmite emoție. Artistul a mai fost în orașul nostru cu vechea lui formație, Unda Comună. După showul de la noi, romaN pleacă spre Reșița, unde va urca sâmbătă pe scenă.
Mai multe detalii despre eveniment, dar și despre romaN, găsești pe www.facebook.com/romaNecredinciosuMD sau https://www.facebook.com/events/171044163522429/?ti=cl.

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



8 martie la KissFM Timișoara

Știu că a trecut de câteva zile 8 martie și știu și că poate pare că sunt neam cu Iohannis dacă vorbesc despre asta abia acum, dar abia acum putem gândi la rece subiectul.

Nu pot să nu mă gândesc la câte flori am văzut în ziua aceea. Mașini pline de flori, bărbați cu brațele pline de flori, tot orașul era plin de flori. Chiar și la sediul nostru a fost plin de flori. Colaboratorii noștri ne-au făcut ziua mai frumoasă și ne-au ajutat să bucurăm și alte doamne și domnișoare. Am primit și am împărțit lalele de la Gentleman Solutions, ciocolată de casă de la Craft Rooftop & Restaurant și broșe handmade de la Anileda.
Mulțumim tuturor și abia așteptăm să vină din nou 8 martie ca să fim iar atât de răsfățate.

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Maria și Mincu fac spectacol la Timișoara

Maria și Mincu vin în oraș. Vin să se distreze și să ne distreze. Mai exact, vin să susțină un show de stand up comedy.

Maria Popovici face stand up de câțiva ani. O cunoaștem de la televizor unde a impresionat prin umorul și dezinvoltura sa. A făcut glume despre femei și a câștigat un concurs de profil. Mincu o însoțește pe scenă și vine împreună cu ea la Timișoara. Au pregătit roast-uri și glume noi și pe care vor să le împărtășească publicului timișorean.
Stand up comedy-ul se va ține în Like Pub, luni de la ora 19. Noi mergem să râdem. Veniți și voi, nu?

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Ce au în comun radioul și robotica? Pasiuni! KissFm Timișoara susține oamenii captivați

Oamenii muncitori și talentați merită ajutați și promovați. Din acest motiv, KissFM Timișoara a spus “da” atunci când echipa de robotică a Colegiul National “Ecaterina Teodoroiu” a cerut ajutorul.

De origine din Târgu Jiu, trupa formată din 10 elevi și doamna profesoară Mihaela Runceanu, a participat în 3 martie la faza regionala a “First Tech Challenge România”. Aceasta s-a desfășurat la Timișoara, iar de cazarea lor ne-am ocupat noi împreună cu Hotelul Boavista. Le-am dus și pizza și sperăm că i-am ajutat să fie în formă maximă pentru concurs. Competiția a fost formată din două părți, una autonomă și cealaltă teleghidată. Prima presupune ca robotul construit de fiecare echipă să recunoască singur unele culori. În cea de-a doua, unul sau doi jucători controlează robotul într-un joculeț. Robotul echipei din Târgu Jiu, botezat Raptor, a câștigat 4 din 5 meciuri și s-a clasat pe locul IV din 18.

Noi suntem bucuroși că am putut ajuta măcar puțin această echipă de copii pasionați. Le ținem pumnii pentru 23-25 martie când vor concura la București împotriva a 90 de echipe.

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



KissFM te cheamă la un concert marca Pepe

Pepe a fost mereu unul dintre artiștii cu multe fane. Dacă vrei să îl vezi pe Pepe live în preajma zilei femeii, atunci avem o veste bună pentru tine. Rămâne între noi, dar Pepe vine să concerteze la Timișoara. Artistul latino va susține spectacolul la Sara Events Timișoara.

Concertul va promova și cea mai nouă piesă a lui Pepe, Rămâne între noi. Pe lângă asta, se anunță a fi un show extraordinar. Spectacolul va avea loc vineri, 9 martie de la ora 20:30.
Mai multe detalii si informații găsiți la 0723810155. KissFM Timișoara va fi acolo. Voi veniți?

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Momax se deschide la Timișoara

Dacă vrei să fii acasă în trend, nu ai voie să lipsești de la marea deschidere. Cum “care deschidere”? Deschiderea magazinului momax.

Lanțul austriac de magazine de mobilă XXXLutz își deschide primul magazin din România la Timișoara, pe Calea Aradului, nr 123. Inaugurarea va avea loc în 8 martie de la ora 7:00. La momax nu vei găsi numai mobilă, ci și decorațiuni și accesorii, toate numai bune pentru a-ți aduce casa în trend.
Noi mergem la marea deschidere. Voi veniți, nu? Ne așteaptă Mia, spiritul casei, dar și cadouri pentru primii 1000 de clienți și oferte speciale pentru toată lumea.

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »