În anii '90, Xena era unul dintre cele mai populare personaje de pe micile ecrane. Serialul „Xena – The Warrior Princess” a debutat în 1995 și s-a încheiat în 2001, cu sezonul șase. Cea care a interpretat-o pe celebra Xena a fost actrița Lucy Lawless, care la vremea aceea nu era foarte cunoscută, rolul prințesei războinice fiind cel care i-a adus notorietatea.
Astăzi, actrița, în vârstă de 52 de ani, arată total diferit față de cum o știam în serial – Lucy a renunțat la pletele brunete și a optat pentru o tunsoare rebelă, și pentru o nuanță mai deschisă de păr. Artista are trei copii și este căsătorită cu Robert Tapert, producătorul executiv al serialului „Xena – prințesa războinică”.
După încheierea serialului „Xena - The Warrior Princess”, Lucy Lawless și-a făcut apariția în multe alte producții de televiziune, printre care serialele: „Two and a Half Men”, „CSI: Miami” și „Veronica Mars”.
O mai țineți minte pe Gabrielle, prietena Xenei? Rolul amazoanei i-a revenit lui Renee O'Connor, care devenise deja cunoscută datorită filmului „Hercules and The Lost Kingdom”. Astăzi, actrița în vârstă de 49 de ani, este mama a doi copii, însă acest lucru nu a făcut-o să renunțe la carieră. Renee a mai avut apariții în serialul „Criminal Minds” și în filmele „2010: Moby Dick” și „A question of Faith”.
Foto: YouTube