Dan Bălan este genul de artist cameleonic, pe care l-am urmărit întotdeauna cu interes. L-am văzut trecând prin atâtea schimbări de stil, de imagine, iar acum ne-a surprins din nou, cu o piesă care are mari șanse să devină hitul verii. Cu această ocazie, ne-am reîntâlnit cu el și am stat la povești despre trecut, fericire și așteptări.
Dan, spune-mi cum compuneai o piesă în urmă cu 15 ani și cum o faci acum?
În general e o foarte mare diferență de la o piesă la alta. Eu am învățat o lecție dupa succesul piesei „Dragostea din tei” și știu că am vrut să compun în același fel următoarea melodie, până mi-am dat seama că este o luptă cu pereții. Dar dacă vorbim la modul general, cu 15 ani în urmă, majoritatea pieselor le compuneam de la zero cu un instrument muzical, la pian sau la chitară. Acum multe piese sunt compuse deja dintr-un beat care e în trend.
Mereu am fost atentă la versuri, aș putea deduce din piesele tale că ești un bărbat romantic. Mă înșel?
Eu sunt foarte romantic. Am încercat mereu să-mi fac piesele diferit ca stil și ca imagine. Nu-mi place să fac același lucru. Cât despre piesele romantice, este partea mea sensibilă. De multe ori spuneam că sunt ultimul romantic al generației mele. Dar piesele celelalte, mai energice... acolo vezi mai puțin romantism.
Mie mi-a plăcut mult „Hold On Love”, mi-o imaginam pe soundtrack-ul unui film!
Chiar și videoclipul e ca un film, ăsta a fost conceptul. Are o stare mai sumbră, cinematică. Când compun o piesă, mă gândesc la un produs întreg. Am redat o stare gen thriller în videoclip.
Un fel de „The Exorcist”!
Exact! Hahaha, cam ăla era feeling-ul.
Te-ai plimbat prin toată lumea. Ai găsit ce căutai?
Într-adevăr căutam ceva. În urmă cu 5 ani, mi-am adus aminte de o poveste care mi-a rămas în cap atunci când eram la grădiniță. Era despre un bărbat care a căutat fericirea în toată lumea și până la urmă s-a întors acasă și a înțeles că fericirea e acolo unde el s-a născut.
Și la mine s-a întipărit în minte chestia asta, și mi-am adus aminte de asta, acum 5 ani, după ce locuisem prin multe locuri. În capul meu era următorul lucru: fericirea și locul în care m-aș fi putut dezvolta din toate punctele de vedere ar fi fost undeva departe. Am crescut cu mentalitatea că tot ce e afară e mai bine ca la noi. Așa că atunci când au apărut primele ocazii să plec, am plecat. Voiam să lucrez cu o echipă străină, și am locuit prin diferite locuri, Israel, Statele Unite, Marea Britanie, Rusia. Concluzia mea a fost că până la urmă nu contează unde locuiești, pentru că dacă ești fericit și împăcat cu tine, poți să fii fericit oriunde și dacă stai într-un sat uitat de lume. Acum avem acces la tehnologie și putem să fim mai aproape de orice ne dorim.
Când stăteam în Los Angeles, aveam tot ce îmi doream, dar cred că 2006 a fost cel mai nefericit an din viața mea. Eu le numesc capcane aceste chestii, în care ajungi să cazi din cauza dorințelor tale. Spre exemplu vrei recunoștință sau acceptarea în anumite comunități, chiar dacă tu ai în jurul tău oameni minunați, dar faptul că nu îți iese ce îți dorești, te face să devii frustrat, nefericit.
Acum sunt un om fericit. Am zis că nu mă întorc în România până nu sunt fericit lăuntric.
Ți-ai văzut vreodată viața în cifre? Spune-mi un număr pe care îl asociezi cu un moment important din viața ta!
Am avut tangențe cu ezoterica și cu metafizica chinezească, iar la un moment dat mi se părea interesantă numerologia, când știam că cifrele spun ceva despre mine. Cifra mea era 8, și parcă ceva se potrivea... făceam parelela cu metafizica chinezească, și așa am aflat o mulțime de lucruri despre mine. Mi-a plăcut și astrologia, dar am ajuns la concluzia că totul este foaie verde. Ceva este totuși, pentru că multe lucruri se potriveau. Cel mai aproape a fost metafizica chinezească, dar și acolo sunt nuanțe, care m-au făcut să înțeleg că cel mai important este să crezi în tine și să-ți dezvolți intuiția.
Mi se pare că totul te induce în eroare, îți setează în minte unele chestii și ajungi să ai unele așteptări. Dar te axezi atât de tare pe aceste preziceri și apoi te lovești de dezamăgiri. Nu vreau să mă mai gândesc la cifre, doar la destinul meu.
De obicei ajungi să te regăsești în astfel de lucruri atunci când ești mai slab, când treci prin perioade mai dificile. Dar când ești puternic și știi că totul se află în mâinile tale, nici nu vrei să auzi despre asta.
Știu că ai practicat și meditația, care e o cale spre autocunoaștere. Tu cât de bine îl cunoști pe Dan?
Îl cunosc mai bine ca ieri. Mă descopăr în continuare, iar ăsta este unul dintre scopurile mele, să mă cunosc cât mai bine. Și în produsele mele muzicale mă vezi în diferite feluri, pentru că eu mă caut, și căutându-mă încerc să-mi dau seama cum sunt eu cu adevărat. Pas cu pas simt că mă apropii de acele răspunsuri, să înțeleg cum sunt eu construit ca personalitate. Multă lume își construiește anumite convingeri și spune „eu sunt așa, trebuie să fac așa, să mă îmbrac așa”, iar asta te limitează. Vreau să cred că pot să găsesc în mine și mai multe instrumente care să mă ajute să mă dezvolt. Sunt deschis spre a descoperi lucruri noi.
Când te-ai păcălit singur ultima dată?
Se întâmplă asta foarte des. Sunt multe lucruri care te păcălesc, mai ales atunci când vrei să crezi în anumite lucruri. Dacă nu crezi... nu ajungi să le duci până la capăt. Dar de multe ori chestiile astea îți dau impresia că te-ai păcălit. Concluziile astea îți provoacă o stare de pesimism. Dacă nu mi-a reușit ceva, nu spun că m-am păcălit pe mine. Dacă am greșit ceva, încerc să văd unde e problema, ca să fac o schimbare și merg mai departe.
Atunci când compui o piesă, unde se înclină balanța, spre gusturile tale sau spre ce le place oamenilor?
E o chestie foarte importantă ceea ce spui tu. Am început să compun muzică încă de la 10 ani și am tot căutat mereu răspunsuri. La început nu te gândești dacă le place oamenilor, dar pe parcurs am început să-mi dau seama că îți construiești felul tău de a simți, atunci când creezi. Nu poți să le explici oamenilor cum creezi, e un instinct, dar cu experiență începi să îți dai seama faci să îți iasă ceva bun.
Ceea ce faci e clar că e important să le placă oamenilor. Nu îi cred pe cei care spun că fac ceva care să le placă lor în primul rând, asta e doar o scuză pentru cei care nu au avut succes. Dacă voiai să faci ceva doar pentru tine, ascultai doar la tine în dormitor și nu arătai nimănui, dacă arați înseamnă că tu aștepți acceptarea.
Am înțeles că mie trebuie să îmi placă ceva foarte foarte foarte tare, ca să le placă și celorlalți. Mie trebuie să îmi placă fiecare bucățică, dacă este un moment în piesă care nu-mi place, lucrez la el până sunt încântat de ceea ce ascult.
Să înțeleg că lucrezi cu oameni foarte răbdători!
Exact! Așa îi triez! Hahaha!
