Zece artiști și poveștile din spatele numelui lor de scenă

Află care este povestea din spatele celor mai celebre nume de scenă!

Îi știi după numele de scenă sau chiar poate după numele lor adevărat, însă te-ai întrebat vreodată cum au ajuns artiști precum Lady Gaga, Eminem sau Miley Cyrus să aibă aceste nume? Ei bine, noi îți prezentăm mai jos povestea din spatele fiecărui nume de scenă!

1. Bruno Mars

Artistul și-a ales porecla din copilărie, Bruno, pe care tatăl său i-a dat-o crezând că seamănă cu Bruno Sammartino, un wrestler faimos. Numele „Mars” l-a ales pentru că, potrivit acestuia multe fete spuneau că este din afara lumii ăsteia. Numele real al lui Bruno Mars este Peter Gene Hernandez.



2. Pink

Artista a avut porecla Pink încă din copilărie, pentru că se rușina repede și devenea roz la față. Numele real al cântăreței este Alecia Beth Moore Hart.



3. Miley Cyrus

Miley era un copil zâmbăreț, iar părinții ei i-au spus „smiley”, care ulterior s-a transformat în Miley. Numele real al lui Miley Cyrus este Destiny Hope Cyrus.


4. Lady Gaga

Unul dintre producătorii artistei, Rob Fusari, i-a trimis un mesaj cu piesa trupei Queen, „Radio Gaga”, însă autocorrectul telefonului a schimbat cuvântul Radio cu Lady, iar în acest fel artista și-a căpătat numele de scenă, Lady Gaga. Numele real al artistei este Stefani Joanne Angelina Germanotta.



5. Eminem

Numele real al lui Eminem este Marshall Bruce Mathers III, iar în copilărie a început să cânte rap alături de un prieten, Mike Ruby, cei doi numindu-se M&M. Eminem sună precum inițialele celor doi M&M.


6. Maluma

Pe numele său real, Juan Luis Londoño Arias, artistul a decis să aleagă numele Maluma deoarece voia să-și țină familia aproape oriunde ar merge. Ma este de la mama sa, Marlli, Lu de la tatăl său, Luis, iar Ma vine de la sora sa, Manuela.



7. The Weeknd

Abel Tesfaye, pe numele său real a povestit că a plecat de acasă, într-un weekend cu prietenul său Lamar și de atunci nu s-au mai întors acasă. La acel moment, Abel își ura numele așa că s-a decis să foloseasca „the weeknd”, dar fără ultimul e pentru că deja exista o trupă canadiană cu același nume.



8. Lana del Rey

Înainte, Lana del Rey era cunoscută drept Lizzy Grant, numele ei complet fiind Elizabeth Woolridge Grant. De-a lungul timpului, artista a adoptat mai multe nume de scenă precum, Sparkle Jump Rope Queen sau May Jailer. Cântăreața a ajuns la numele de Lana del Rey după ce a făcut o excursie în Miami, moment în care a realizat că își dorește un nume exotic și care să îi aducă aminte de coasta din Florida.



9. Diplo

Diplo, pe numele său real Thomas Wesley Pentz și-a ales numele de scenă pentru că este fascinat de dinozauri. Îi plac pentru că sunt mari și nebuni. Diplo are și un tatuaj cu dinozauri pe brațul drept. Dinozaurii Diplocodus sunt o specie de reptile vegetariene și prietenoase, care au locuit în perioada pre-istorică în America de Nord.



10. Sting

Născut, Gordon Matthew Thomas Sumner, Sting și-a căpătat numele de scenă în urma unui concert alături de trupa Phoenix Jazzmen. În timpul show-ului, artistul a purtat un hanorac cu dungi galbene și negre, semănând cu o albină, de aici și porecla „Sting” (înțepătură).  Toată lumea îl strigă pe artist Sting, chiar și mama sa!



Sursa foto: Pinterest

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.