În doar șapte zile, orașul Constanța se va transforma în polul distracției de la Malul Mării Negre. The Script, Armin van Buuren, Aloe Blacc, Axwell&Ingrosso, Hardwell, John Newman, Steve Angello, Steve Aoki și mulți alții vor urca pe cele șapte scene ale celui mai mare festival de pe litoralul românesc, NEVERSEA.
Uite ce să poți faci în Constanța dacă vii la festivalul Neversea 2018!
SISTEM INTEGRAT DE ACCES LA FESTIVALUL NEVERSEA!
În 2018, toți festivalierii au posibilitatea să parcurgă în avans, online, o parte a procesului de check-in, câștigând astfel timp la intrarea în festival. Începând din data de 28 iunie 2018, festivalierii pot accesa aplicația Neversea sau site-ul neversea.com și se pot înregistra cu oadresa de email pentru completarea procesului de check-in. Fanii trebuie să completeze cu atenție datele solicitate în formular, apoi să urmeze pașii și să efectueze procesul de check-in.
Aceștia vor putea efectua check-in-ul și pentru prietenii lor dacă pe respectiva adresa de email au fost cumpărate mai multe abonamente de festival. Este important de reținut faptul că doar persoana înregistrată în formularul de check-in va putea să primească brățara de festival în baza abonamentului.
Odată ajunși în zona festivalului, primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă fanii festivalului este să schimbe biletul într-o brățară de festival la unul din punctele de check-in. Organizatorii au pregătit un program prelungit pentru corturile de check-in, acestea fiind deschise și în zilele pre-festival, în 3-4 iulie 2018, în intervalul orar 14.00 - 23.00, urmând ca în zilele de festival intervalul să fie 12.00 - 08.00.
Pentru acest lucru este obligatoriu să aiba un bilet valid și un act de identitate valabil. În cazul în care fanii au finalizat procesul de check-in online, aceștia se vor putea îndrepta spre fast lane-urile dedicate, cu biletul pentru care s-a făcut deja check-in online.
Tinerii sub 18 ani vor avea nevoie, pe lângă bilet și actul de identitate, și de documentul care
atestă acordul părinților care poate fi găsit pe neversea.com. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte.
Iată cinci idei de coafuri pentru festival dacă mergi la NEVERSEA 2018!
SISTEM DE PLATĂ LA FESTIVALUL NEVERSEA!
La fel ca și anul trecut, cel mai bun sistem de plată utilizat până acum de peste 2.500.000 de oameni în festivalurile din întreaga lume, Festipay, va fi implementat în această vară într-o formula integrată cu sistemul de acces la NEVERSEA. Acest sistem integrat care aduce mai multă siguranță pentru festivalier este pus la dispoziție de Raiffeisen Bank, banca oficială a festivalului și VISA, cardul oficial al festivalului. Pentru acest eveniment, festivalierii vor avea la dispoziție o brățară din țesut textil cu un chip RFID integrat.
Împreună cu Raiffeisen Bank și VISA, organizatorii festivalului NEVERSEA, au pregătit peste 60.000 brățări de acces cu sistemul de plată integrat. În perimetrul festivalului, vor exista 50 de puncte de încărcare a brățărilor, iar pentru a evita cozile și aglomerările, organizatorii recomandă festivalierilor încărcarea brățărilor înainte de festival, după parcurgerea procesului de check-in, de pe site-ul neversea.com. Această modalitate de încărcare a brățărilor va fi disponibilă și în timpul festivalului și va putea fi accesată direct din aplicația mobilă NEVERSEA.
Festivalierii care vor să folosească banii cash pentru încărcarea brățărilor trebuie să știe că în
perimetrul festivalului va exista un ATM al Raiffeisen Bank. Banii de pe instrumentele de plată pot fi recuperați pe toată perioada festivalului doar numerar, de la orice CREDIT POINT, până cel târziu, luni, 9 Iulie 2018, ora 10.00. Majoritatea căsuțelor CREDIT POINT vor fi deschise în intervalul 12.00 – 06.00, iar in zonele cele mai frecventate căsuțe vor rămâne deschise NON-STOP.
PROGRAMUL PE ORE LA NEVERSEA 2018!
Ziua 1
Ziua 2
Ziua 3
Ziua 4