Ne mai despart doar două zile de cel mai așteptat festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA. Festivalul ne aduce în această vară pe litoralul românesc cei mai buni artiști ai momentului, așa că pe cele șapte scene aflate în perimetrul festivalului vor concerta: The Script, Scooter, John Newman, Armin Van Buuren, Hardwell, Alan Walker, Steve Angello, Jonas Blue, Steve Aoki, Redfoo, Nina Kraviz, Pendulum, Jamie Jones și mulți alții.
Iată ce poți să faci în Constanța dacă vii la festivalul NEVERSEA 2018!
Ca de fiecare dată, unul dintre cei mai așteptați artiști este Armin Van Buuren, care vine pentru prima dată la NEVERSEA, el fiind prezent în ţara noastră la fiecare ediţie a festivalului UNTOLD. DJ-ul olandez va cânta pe scena principală de la Neversea, pe 7 iulie, de la ora 2:30 dimineața.
Armin van Buuren a ținut să le transmită un mesaj fanilor săi din România și să le spună că show-urile pe care le susține în țara noastră sunt unele dintre preferatele lui.
VIDEO: Instagram