Se pare că Poseidon și Zeus nu se înțeleg prea bine în vara asta! Când Zeul Mărilor vrea să petreacă, pe Zeul Cerurilor îl cuprinde gelozia și trimite câte o ploaie, ca să îi răcorească pe cei cu chef de distracție.
Dar iată că nu i-am făcut pe plac lui Zeus, și ne-am „înarmat” cu pelerine de ploaie și cu multă voie bună pentru NEVERSEA, cel mai tare festival de la malul mării.
Acum probabil că te întrebi cum a debutat prima zi!
Nu te ținem în suspans și îți spunem că a durat ceva până am ajuns la main stage, pentru că ne-am oprit din loc în loc, și ne-am uitat la toate celelalte scene de pe plajă.
Auzi muzică de cum intri pe poartă, așa că nu știi unde să te duci prima dată. Sau ce să încerci prima dată! Anul ăsta, sponsorii festivalului au venit cu cele mai ingenioase activări. Dacă te pasionează Instagramul, vino cu bateria încărcată la telefon, pentru că ai o mulțime de locuri cool, în care te poți fotografia.
NEVERSEA nu înseamnă doar muzică, ci și experiențe! Dacă ai venit pentru prima dată la acest festival, trebuie să îl transformi în ceva de neuitat. Ia-ți prietenii la un meci de volei pe plajă, faceți paddle boarding, încercați un leagăn sau săriți pe trambulină.
Ți-am spus că scena arată total diferit anul acesta? Dacă nu ai găsit-o din prima, ține minte că trebuie să te uiți după „nava mamă”. După ce se aprind toate luminile, ai impresia ca va decola, sau că pe scenă va apărea un personaj din Star Trek.
Acum să ne întoarcem la muzică!
Partydul Kiss FM și câștigătorul nostru, Edi Preduca, au dat startul distracției la main stage, fiind urmați de Manuel Riva și Alexandra Stan, care au adus imnul NEVERSEA la malul mării.
Festivalul s-a deschis oficial la ora 22:30, cu un foc de artificii, pe care nu am putut să-l ratăm și bineînțeles, să-l fotografiem!
Alan Walker a fost cu siguranță unul dintre cele mai așteptate nume ale serii, iar publicul a fost clar cel mai încântat atunci când a auzit hitul „Faded”.
Ne-am întâlnit și cu Hardwell aseară, cu care am apucat să stăm și puțin la povești! Ce am aflat de la el? Că este topit după serialul „La Casa de Papel”! E bine că între episoade are timp și de mixat!
Am uitat de un lucru: vino și în vizită pe la noi, avem studioul amplasat pe plajă, lângă The Temple Stage, și abia așteptăm să te cunoaștem! Avem pernuțe moi și colorate și Wi-Fi!
Diseară ne întâlnim la NEVERSEA cu Irina Rimes, Jonas Blue, Redfoo și Aloe Blacc! See you there!