Aloe Blacc a susținut un concert de senzație în a doua zi a festivalului Neversea, fiind însoțit de band-ul său, care a adus pe scena de la malul mării, un mix interesant de jazz și soul!
Celebrul artist a reușit să ne lase cu ochii în lacrimi și să ne facă să ne aducem aminte de un om minunat din industria muzicală, care din păcate nu se mai află printre noi. Aloe Blacc ne-a povestit despre Avicii, bunul său prieten și colaborator, despre care a avut numai cuvinte de laudă.
„În seara aceasta aș vrea să ne aducem aminte de un producător și un DJ genial, care a făcut ca această piesă să existe. Piesa următoare a fost scrisă cu Tim Bergling, cunoscut drept Avicii. Așa că în această noapte vreau să dedicăm acest moment în onoarea lui Avicii. Vreau să cântați acest cântec din toată inima voastră, să îl cântați tare, ca să ne poată auzi și el, printre stele. Wake Me Up!”, a spus Aloe Blacc.
Cu toții am cântat cât am putut de tare, am dansat și ne-am bucurat încă o dată de una dintre cele mai bune piese ale lui AVICII!