The Asteroids Galaxy Tour au concertat în prima zi la Untold Festival, iar noi am avut ocazia de a sta de vorba cu solista trupei, Mette Lindberg, chiar după show!
Aceasta era plină de energie și ne-a povestit că se bucură că anul acesta a venit în România pe timpul verii, pentru că ultima dată a prins un concert în mijlocul iernii.
Dacă tot am stat la povești, am vrut să aflăm cum se simte Mette fiind singura fată din trupă!
„De obicei nu prea mă gândesc la faptul că sunt singura fată din trupă. Suntem ca frații, ne simțim ca într-o familie. Dar e tare să fii singura fată din trupă! Eu sunt șefaaaa! E genial când suntem în turneu, e un sentiment minunat. Spre exemplu, când eram pe scenă, ne simțeam atât de bine, ne uitam unii la alții, făceam glume subtile, și e minunat când te conectezi și cu mulțimea”, a povestit Mette.
Pe lângă asta, solista ne-a dezvăluit că băieții sunt cei care întârzie mereu, pentru că stau cel mai mult să se pregătească, în timp ce ea reușește să se machieze într-un timp record.
Află mai multe despre The Asteroids Galaxy Tour din interviul de mai sus!