Se pare că Prințul George ar putea rămâne anul acesta fără cadou din partea lui Moș Crăciun. Cum a ajuns acesta pe lista copiilor năzdrăvani?
Strănepotul Reginei ar avea un obicei enervant de a deschide în fiecare an cadourile, în secret, înainte de Crăciun, așa că de data asta, Kate și William vor să îl lase fără cadou pe fiul lor. Amuzant este faptul că și ducele de Cambridge avea același obicei în copilărie: de fiecare dată despacheta cadourile și lăsa doar ambalajele sub brad.
Acest obicei a fost moștenit din câte se pare de la Prințesa Diana, care nu se putea stăpâni în preajma cadourilor.
„Nu mă pot abține când văd cadourile. Orice pachet, de orice mărime sau formă, nu poate să fie în siguranță lângă mine. Mi-e teamă că William a moștenit acest obicei de la mine, pentru că găsesc hârtie de împachetat printr-o mulțime de locuri!”, scria Prințesa Diana, într-o scrisoare adresată unei prietene, în 1985.
Familia Regală va păstra tradiția și anul acesta și va petrece sărbătorile de iarnă la Sandringham House, unde toți cei prezenți vor face schimb de cadouri. De data aceasta, Prințul George va trebui să aștepte Ajunul Crăciunului, pentru a se bucura de cadou, altfel riscă să rămână fără el!