Pro TV vine cu un nou format de show pentru tinerii pasionați de muzică – „Cântă acum cu mine”, din juriul căruia vor face parte 100 de muzicieni.
Printre cei care vor ocupa un loc în cel mai exigent și divers juriu văzut vreodată într-un show de televiziune se numără: Adrian Nour, Dana Dorian, Cristina Caramarcu, Daniel Jinga, Andra Gogan, Tibi Scobiola, Maria Răducanu, Krem, Julie Mayaya, Stelian Milu, Boier Bibescu, Zoia Alecu, Jazzy Jo, Seredinschi, Andrei Ciopec, Jean Gavril, Emilia Dorobanțu, Ion Drăgan, Alina Dincă, Ciprian Teodorescu, Ana Maria Mirică, Lavinia Goste sau Marius Zorilă.
Care va fi rolul juriului?
Cei 100 de muzicieni se vor afla în sala de concurs cu rolul de a valida fiecare moment prezentat. Aceștia trebuie să se ridice în picioare și se cânte alături de concurenții care îi impresionează și să transmită împreună emoție și energie.
Cei 100 nu vor judeca doar vocea concurenților, ci întreaga reprezentație, elementul cheie fiind atmosfera pe care participanții reușesc să o creeze în minutele în care se află pe scenă. Împreună cu Loredana, căpitanul lor, cei 100 vor decide dacă momentul fiecărui interpret care intră pe scena „Cântă acum cu mine” poate fi memorabil sau nu.
„Cântă acum cu mine” (All together now) este un format TV internațional în care fiecare concurent care intră pe scenă trebuie să facă tot posibilul să-i convingă pe cei 100 de muzicieni să cânte alături de el. Vocile care se alătură momentului reprezintă scorul fiecăruia, iar cel care obține cel mai bun scor ajunge în marea finală și poate câștiga marele premiu de 50.000 de euro.