Macaulay Culkin a vorbit despre prietenia sa cu Michael Jackson

Între Macaulay Culkin și Michael Jackson era o diferență de 22 de ani

Macaulay Culkin a vorbit într-un interviu despre prietenia lui cu Michael Jackson și a insistat că era una absolut normală. Actorul din „Singur acasă” a povestit că artistul l-a luat sub aripa sa când era doar un copil.

Între Michael Jackson și Macaulay Culkin exista o diferență de 22 de ani, iar prietenia lor a stârnit interestul fanilor și a presei, în special când Michael Jackson a fost implicat într-un proces în care era acuzat că a molestat un băiat de 13 ani, cu care se împrietenise.



Macaulay l-a descris pe „regele muzicii pop” ca fiind „amuzant”, „dulce”, „blând” și „generos” și crede că superstarul a apreciat faptul că nu a fost impresionat de faima lui și l-a tratat ca pe o persoană normală.

„Nimeni nu știa prin ce treceam, iar el a fost singurul om care știa exact cum este să trăiești așa și a vrut să se asigure că nu sunt singur. Pentru mine, era atât de banal și comun. Știu că însemna ceva pentru toți ceilalți, dar a fost o prietenie normală”, a spus Culkin.



O anchetă FBI privind actele de pedofilie din anii ’90 ale lui Michael Jackson arătau că în urmă cu câțiva ani acesta l-a abuzat sexual și pe Macaulay Culkin. Dar actorul a negat că s-ar fi întâmplat așa ceva.

FOTO: Consequence of sound

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.