Halsey a confirmat subtil că piesa „Without Me” este despre fostul ei iubit, G-Eazy

Iată ce a declarat Halsey în cel mai recent interviu al său

Într-un interviu pentru revista Glamour, Halsey a vorbit despre despărțirea ei de G-Eazy și mărturisit ce a învățat din relația cu rapperul.

Halsey și G-Eazy s-au despărțit prima dată în iulie, după un an împreună, iar o lună mai târziu s-au împăcat. Însă, aproape de finalul lunii octombrie cuplul a decis să se despartă din nou. Deși Halsey nu a declarat public despărțirea, ea s-a simțit presată să vorbească despre finalul relației ei cu G-Eazy.



Cea mai mare lecție pe care am învățat-o a fost să fac artă, nu titluri de primă pagină. Pentru că e foarte ușor, în generația social media, să treci de titlul de muzician, la titlul de personalitate”, a declarat artista pentru Glamour.

Halsey a vorbit și despre cea mai nouă piesa a sa, „Without Me”. Artista a menționat faptul că piesa este despre cât de mult poate să îi pese cuiva de persoana iubită, până ajunge să nu o mai intereseze propria persoană.





Sunt o colecționară. Adun lucruri de la persoane și le folosesc pentru a-mi îmbunătăți repertoriul artistic. Sunt și o bună imitatoare, pentru că mă pot pune foarte ușor în pielea cuiva”, a spus Halsey.

Artista a vorbit și despre tentativa sa de sinucidere atunci când avea 17 ani, pentru care a fost internată într-un spital psihiatric și a fost diagnosticată cu tulburare bipolară.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.