Cine sunt artiștii care vor cânta la BRIT Awards 2019?

Ediția de anul acesta a premiilor BRIT va fi una spectaculoasă!

Pink, Dua Lipa, Calvin Harris și Little Mix se numără printre artiștii care vor cânta anul acesta la gala premiilor BRIT, care va avea loc pe 20 februarie, pe Arena O2 din Londra.

Surpriza de anul acesta este actorul Hugh Jackman, care va urca pe scenă și va deschide gala premiilor BRIT 2019 cu o piesă din musicalul „The Greatest Showman”.


Calvin Harris este unul dintre headlinerii galei de anul acesta, iar DJ-ul scoțian va fi însoțit pe scenă de artiștii cu care a colaborat în trecut, printre care Rag'n'Bone Man, Dua Lipa și Sam Smith.

Little Mix și The 1975 se numără printre grupurile de artiști care vor lua cu asalt scena, iar Jess Glyne și Jorja Smith li se vor alătura la ediția de anul acesta a premiilor muzicale britanice.

Pink va avea un show special la finalul Galei BRIT Awards și va fi răsplătită cu premiul pentru „contribuția extraordinară adusă muzicii britanice”. De curând, artista primit și o stea pe Hollywood Walk of Fame, din Los Angeles. Steaua lui Pink a fost plasată lângă stelele actorilor Jackie Chan și Dwayne „The Rock" Johnson.

Foto: Instagram

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.