Ce vedetă își dorea Bradley Cooper pentru filmul „A Star Is Born”. Lady Gaga nu ar fi fost prima lui opțiune!

Bradley Cooper ar fi avut altă vedetă în minte, atunci când a decis să regizeze „A Star Is Born”.

„A Star Is Born” e un fel de „Titanic” al vremurilor noastre, dacă luăm în calcul părțile lacrimogene din această producție nominalizată la Premiile Oscar. Cu siguranță Lady Gaga este unul dintre motivele pentru care acest film a fost atât de aclamat, însă Bradley Cooper ar fi avut altă vedetă în minte, atunci când a decis să regizeze „A Star Is Born”.

La început, Cooper se gândea să nu joace el rolul artistului veteran – Jackson Maine, dimpotrivă, avea în gând un alt super-star.

Văzusem deja pe cineva și voiam să lucrez cu el, era un adevărat muzician. Dar ceilalți nu voiau să facem filmul cu el”, a povestit Bradley Cooper, într-un interviu pentru Variety. Actorul a dezvăluit că și-ar fi dorit ca vedeta filmului să fie Jack White, fostul solist al trupei The White Stripes. Cel puțin asta avea în minte Bradley Cooper, înainte de a se întâlni cu Lady Gaga, care l-a impresionat pe loc.

Atenție, urmează spoilere!

Se pare că filmul ar fi avut mai multe variante de final, până când Bradley Cooper a ales-o pe cea mai tristă dintre toate. „În prima variantă de final pe care am citit-o, Jackson înoată în ocean, unde se sinucide”, a declarat directorul Warner Bros, într-un interviu pentru Variety. „În scenariul pe care îl aveam la începutul filmărilor, Jackson pleca la final cu motocicleta, fără să aflăm vreo destinație... dar Bradley s-a răzgândit și mi-a sugerat să alegem altă variantă.  A avut dreptate. Acum când mă uit la film, nu mi-aș fi putut imagina alt final”, a continuat acesta.

Chiar dacă Lady Gaga ne-a cucerit pe toți în filmul „A Star Is Born”, se pare că pentru această poveste au fost luate în calcul și alte dive, cum ar fi Beyonce, care ar fi trebuit să joace în acest film în 2011.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.