De când au divorțat, Angelina Jolie și Brad Pitt s-au tot întâlnit în fața judecătorului, pentru custodia copiilor. Din 2016, Angelina a încercat să-l țină cât mai departe pe Brad, de cei șase copii ai lor – trei biologici și trei adoptați, iar actorul încearcă acum să-și ia revanșa.
Recent, Brad și Angelina s-au întâlnit pe teren neutru, unde au încercat să ajungă la o anumită înțelegere, pentru ca actorul să-și poate vedea copiii. Se pare că Pitt ar fi profitat de această întâlnire, pentru a-și reabilita imaginea de părinte, nu doar în fața publicului, ci și față de copiii săi adoptați, Maddox, Pax și Zahara. În trecut, între Brad și Maddox ar fi existat o altercație în timpul unui zbor, iar acest incident ar fi dus la divorțul Angelinei de Pitt.
Se pare că între timp, Maddox ar fi început să îi ducă dorul lui Brad Pitt, tânărul având nevoie de o figură paternă, care să îl îndrume în această perioadă. Maddox nu este singurul care suspină după Brad, pentru că și fiica biologică a actorului, Shiloh, își dorește să-și vadă tatăl mai des.
Shiloh, care este băiețoasă din fire, își copiază tatăl, atât la stilul vestimentar, cât și la comportament, iar acum, micuța vrea să îi calce pe urme lui Brad Pitt. Se pare că fetița tânjește să locuiască alături de tatăl ei, însă Angelina se opune cu totul acestei dorințe. Surse apropiate fostului cuplu au susținut chiar că Brad Pitt i-ar fi dat bani Angelinei, pentru a-și cumpăra o casă mai aproape de cea din Los Feliz, unde familia lor a locuit anterior. Astfel, copiii ar fi fost mai aproape de Brad Pitt și l-ar fi putut vizita mai des.
Angelina a reușit să găsească între timp o metodă pentru a se muta cât mai departe de Brad Pitt, așa că și-a cumpărat o casă în New York, fără să ceară acordul fostul ei soț. Recent, actrița și-a făcut apariția alături de cei șase copii la premiera filmului The Boy Who Harnessed the Wind, iar presa de peste Ocean spune că această apariție a fost de fapt un atac la adresa lui Brad Pitt.
Se pare că actrița ar fi rămas fără aliați în industria Hollywood-ului, iar acum singurul care o susține este tatăl său, actorul John Voight.
„Este o mamă foarte implicată. Ştie ce trebuie să facă în ceea ce îi priveşte pe copii. Le oferă permanent iubire“, spunea John Voight pentru Us Weekly. Angelina nu a avut niciodată o relație foarte bună cu tatăl ei, iar acum, acesta încearcă să recâștige dragostea fiicei sale. „Mă rog pentru toţi membrii familiei – şi pentru Brad. Toţi vor fi bine, într-un final“, a mai comentat actorul el.
Deși Angelina a decis ca întreaga familie să locuiască în New York, Shiloh, fiica ei cea mare, nu este mulțumită de această decizie. Fetița l-ar fi tot sunat pe tatăl ei, rugându-l să o ia cu el. Conform publicației Star Systeme, micuța Shiloh s-ar fi săturat să fie plimbată prin Siria, prin diverse tabere de refugiați, apoi în Paris, Londra sau Bruxelles, acolo unde Jolie își desfășoară munca umanitară.
O sursă ar fi declarat că lui Shiloh „îi lipsesc dimineţile liniştite, când se trezea acasă în patul ei, şi ar vrea să ducă o viaţă normală, să meargă la o şcoală normală“.
Brad ar fi dus-o pe fiica sa pe platourile de filmare, iar de atunci, aceasta visează și ea la actorie „Brad vede în ea un talent nativ. Ba chiar a încurajat-o să citească scenarii mai vechi şi notiţe pe care el şi le-a scris în timp ce juca în producţii anterioare. Dar Angie insistă s-o ţină departe de mediul cinematografic, pe care îl consideră toxic, şi vrea s-o transforme în mica ei activistă pentru pace şi drepturile omului“, a dezvăluit o sursă pentru revista Star.
Brad Pitt speră că va reuși să petreacă mai mult timp cu Shiloh, cu ajutorul părinților săi, care nu și-au văzut deloc nepoții, din 2016. Dacă Shiloh se va muta în casa bunicilor săi, din Missouri, aceasta va putea să aibă parte de copilărie normală pe care și-o dorește, iar Brad o va putea vizita mai des.