Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel Ene, formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc, având în spate o poveste minunată de dragoste.
Într-un interviu recent din revista Viva, Elena a dezvăluit că se consideră o femeie norocoasă pentru că și-a întâlnit sufletul pereche fără „să răstoarne lumea”. Cornel îi este alături Elenei Gheorghe încă de când artista avea 15 ani, iar împreună, cei doi au ajuns să transforme o simplă relație de prietenie într-o frumoasă poveste de dragoste.
„Ne-am cunoscut când eu aveam 15 ani, iar el, 18, eram colegi în trupa Mandinga. La început, părea că suntem mult prea diferiți, însă ne-a legat o prietenie sinceră, care cred că este o bază extraordinară și acum în relația noastră.
Am crescut și am evoluat împreună, am clădit pas cu pas și am trecut prin multe experiențe care ne-au maturizat, ne-au apropiat și ne-au făcut ceea ce suntem astăzi. În 14 ani cred că am fost despărțiți maximum 15 zile, căci n-am avut unde să dorm atunci când a fost Cornel internat, în rest am fost mereu împreună și acasă, și pe scenă, și când am născut, mereu pentru că ne simțim bine împreună”, a povestit Elena Gheorghe pentru Viva.
Elena a dezvăluit că ea a fost cea care a făcut primul pas, mărturisindu-i lui Cornel ceea ce simțea pentru el, într-o noapte de vară, pe malul mării.
„S-a întâmplat de ziua mea, era imediat după miezul nopții și eram pe plajă când i-am mărturisit, timid, că simt pentru el „mai mult decât ar simți o prietenă… A fost un moment cu o încărcătură emoțională incredibilă, pentru că nu știam dacă el simte la fel”, a spus Elena Gheorghe.
La început, Elena Gheorghe și Cornel au preferat să își protejeze cât mai mult relația de ochii curioșilor, mai ales că amândoi făceau parte din aceeași trupă.
„La început nu voiam să afle nimeni despre relația noastră. Eram deja persoane publice și presa era cu ochii pe noi. Și nu numai presa, ci și colegii noștri de trupă. Ne ascundeam și preferam să fim doar noi, pierdeam nopțile povestindu-ne lucruri, frământări, dorințe”, a dezvăluit Elena.