Un incendiu a izbucnit luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, iar până acum nu s-a aflat cauza clară a incendiului, însă oficialii susțin că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare. Una dintre turle și acoperișul clădirii s-au prăbușit în urma incendiului, iar după aproape opt ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să țină focul sub control. Nefastul eveniment a avut loc chiar de Ziua Mondială a Artei, în săptămâna Patimilor, înainte de Paștele Catolic.
Catedrala Notre-Dame a fost învăluită timp de mai multe secole de o mulțime de mistere nerezolvate, iar o parte dintre cei care i-au trecut pragul au declarat că faimoasa clădire ar fi bântuită de spirite și secrete nerezolvate.
Artistul care și-a vândut sufletul diavolului
O poveste care datează din secolul al XIV-lea vorbește despre un tânăr fierar numit Biscornet, care a fost angajat să decoreze ușile catedralei. Pe atunci, această sarcină era una foarte importantă pentru un tânăr artist, aflat la începutul carierei, așa că Biscornet a muncit zi și noapte pentru ca numele lui să devină cunoscut. Temându-se de eșec, tânărul artist a făcut un pact cu diavolul și și-a vândut sufletul, pentru a reuși să termine la timp întregul proiect.
În 1345, în ziua inaugurării catedralei, nimeni nu a putut deschide ușile realizate de Biscornet, iar ceea ce părea o glumă macabră, era de fapt un blestem. Un preot a fost nevoit atunci să sfințească întreaga construcție, iar apoi, spre surprinderea tuturor, ușile s-au deschis, iar blestemul a fost rupt. La câteva zile de la inaugurarea catedralei, Biscornet s-a stins din viață, iar astăzi, tot ce a rămas în urma sa, sunt ușile din fier ale celebrei construcții.
Fantoma din turnul Catedralei Notre-Dame
Povestea spune că în 1882, o femeie și-ar fi dorit să urce în cel mai înalt punct al Catedralei Notre-Dame, însă paznicii i-ar fi interzis acest lucru, deoarece era neînsoțită. Aceasta ar fi rugat o bătrână să vină alături de ea, iar când a ajuns în vârful clădirii, femeia s-a aruncat în gol, trupul ei fiind sfâșiat de țăpușele aflate în jurul catedralei. De-a lungul timpului, mai mulți localnici ar fi declarat că ar fi văzut fantoma unei femei, plimbându-se prin turnul catedralei.
Napoleon și Victor Hugo, salvatorii Catedralei Notre-Dame
Napoleon Bonaparte a decis ca ceremonia sa de încoronare din 1804 să aibă loc în Catedrala Notre-Dame, pe când clădirea se afla într-o stare deplorabilă. Din cauza Revoluției Franceze, Catedrala Notre-Dame a fost închisă, naționalizată, profanată, jefuită sistematic și chiar scoasă la vânzare pentru materialele sale de construcție, în timp ce galeria regilor, de pe fațadă, a fost decapitată.
Totuși, odată cu venirea lui Napoleon la putere, Catedrala Notre-Dame a fost renovată și și-a recăpătat o parte din vechea strălucire. Din păcate, încoronarea lui Bonaparte nu a fost îndeajuns pentru ca structura Catedralei să fie consolidată cum trebuie.
Câțiva ani mai târziu, Victor Hugo a reușit să readucă în atenția tuturor frumusețea Catedralei cu ajutorul cărții „Notre-Dame de Paris”, cunoscută sub numele de „Cocoșatul de la Notre Dame”, poveste care a devenit faimoasă datorită personajului Quasimodo.
Cartea a fost un adevărat succes în acea perioadă, iar acest lucru i-a determinat pe marii arhitecții ai vremii - Jean-Baptiste-Antoine Lassus și Eugène Viollet-le-Duc să se implice în proiectele de restaurare a Catedralei Notre-Dame.
Sculpturile grotești de pe turnurile Catedralei Notre-Dame
Notre-Dame este una dintre cele mai frumoase catedrale gotice, fiind cunoscută nu doar pentru arhitectura și vitraliile sale fascinante, ci și pentru faptul că este acoperită cu o serie de creaturi grotești.
Sculpturile de pe turnurile Catedralei sunt denumite gargui, termen provenit din franceză, de la gargouille, care se traduce prin „gât” sau „esofag”. Legendele franceze spun că în trecut ar fi existat o creatură numită Gargouille, care semăna cu un dragon, cu un gât lung, cu aripi de liliac, care scuipa foc. Conform poveștilor din popor, Sfântul Romanus s-ar fi luptat cu faimosul demon și l-ar fi învins, iar la final, trupul dragonului ar fi fost ars la Rouen, iar capul și gâtul său ar fi fost montate pe pereții noii biserici, pentru a ține departe spiritele rele.
Totuși, cea mai faimoasă sculptură este Styrga, numit și Strix, care a fost adăugat alături de multe himere ca parte din restauraţia arhitectului francez Eugene Emmanuel Viollet-le-Duc. Sculptura seamănă cu un liliac sau o bufniţă, având un cap mare, un cioc mare, aripi şi coarne.