SPOILER | Ce vrea de fapt The Night King? Care este ținta lui!

Iată ce pune la cale The Night King pentru lupta finală!

Personajele care au supravieţuit până acum în Game Of Thrones au toate un  motiv întemeiat pentru care îşi continuă lupta, printre care dorinţa de răzbunare sau de obţinere a puterii, ori respectarea unei promisiuni.

Ce-i drept, în lupta finală au rămas cele mai ambiţioase personaje, dar vor reuşi să le facă faţă Umblătorilor Albi? Nu ne aşteptăm că The Night King să-şi facă apariţia în Winterfell cu gânduri bune, precum Jaime Lannister. Dimpotrivă, liderul Umblătorilor Albi pune ceva diabolic la cale, iar în episodul 2 al ultimului sezon, am reuşit să ne dăm seama ce vrea acesta cu adevărat.

Atenţie, urmează spoilere!

Bran Stark şi Samwell Tarly au pus cap la cap informaţiile pe care le aveau şi şi-au dat seama ce urmăreşte The Night King. În timp ce Jon Snow le sugerează aliaţilor săi să îl atace pe liderul Umblătorilor Albi, Jaime se gândeşte că acesta nu se va expune în timpul bătăliei. Totuşi, Bran este sigur că The Night King va veni după el, fiind ţinta lui supremă.

“Îşi doreşte o noapte fără sfârşit. El vrea să distrugă complet această lume. Iar eu sunt memoria acestei lumi”, a spus Bran Stark.

Sam, care a fost de asemenea prezent la discuţie, a realizat că Bran spune adevărul şi le-a dezvăluit şi celorlalţi care este întregul plan al Regelui Nopţii.

“Uitarea, faptul că vom fi uitaţi. Oamenii vor uita unde am fost şi ce am făcut, nu vom mai fi bărbaţi, doar animale. Amintirile lui Bran nu vin din cărţi, poveştile lui nu sunt doar poveşti. Dacă aş fi vrut să distrug complet această lume, aş fi început cu tine”, i-a spus Sam, lui Bran Stark.

Dacă eşti fan înrăit "Urzeala Tronurilor", te aşteptăm în fiecare zi pe www.kissfm.ro, unde vei afla cele mai tari secrete despre Game Of Thrones, serialul fenomen al acestui deceniu!

Foto: NY Post, HBO

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.