Cum ascunzi o postare pe Instagram fără să o ștergi

Te-ai întrebat vreodată cum ascunzi o postare pe Instagram fără să o ștergi?

Instagram are o mulțime de funcții. Și dezvoltă constant unele noi. Recent au lansat Quiz, un nou sticker disponibil în Story-uri. Astăzi vreau să îți povestesc despre funcția de arhivare, care te ajută să ascunzi o postare pe Instagram fără să o ștergi. Și cea mai bună parte: poți să o pui înapoi când vrei, se păstrează și data inițială la care ai publicat-o, numărul de like-uri și comentariile.

Poate sună pretențios termenul de arhivare, dar e o funcție utilă pentru oricine.

Ce face mai exact? Funcția de arhivare ascunde o postare din contul tău de Instagram. Principalul avantaj al funcției e că te ajută să nu pierzi like-urile și comentariile. Dacă ștergi o postare, pierzi orice like și comentariu, dar arhivând-o acestea se păstrează și poți oricând să readuci postarea în contul tău cu același număr de like-uri și comentarii.

În ce situații o poți folosi? Poți ascunde poze nereușite pe care le-ai făcut la începuturile contului tău de Instagram și de care nu mai ești așa de mândră. Dar pe care nu îți vine nici să le ștergi. Așa că le arhivezi.

Sau poate te-ai certat iar cu iubitul. De ce să ștergi pozele în care sunteți împreună? Mai ales dacă încă îl iubești și vrei să vă împăcați.  Nu o să mai recuperezi niciodată pozele. Mai bine le arhivezi.

Hai să îți arăt și cum ascunzi o postare pe Instagram și cum o poți pune înapoi în cont când nu mai vrei să o ții în arhivă.

Intră în contul tău de Instagram și alege poza pe care vrei să o ascunzi. Dai click pe iconița cu 3 puncte din colțul din dreapta sus. Și alegi prima opțiune: Archive sau Arhivează (dacă ai aplicația în română).

 

Și de acum nu mai e afișată în contul tău de Instagram.

Apoi, pentru a ajunge în arhivă, intră înapoi pe cont. Și dă click pe iconița cu ceas din stânga sus. Acolo găsești arhiva, care și ea e împățită în 2: Story-uri și postări. Pentru a ajunge la postările arhivate, dă click în partea de sus, unde scrie Arhivă. Apoi alege Postări.

 

 

Alege postarea pe care vrei să o dezarhivezi. Dă click pe ea, apoi pe iconița cu 3 puncte din dreapta sus. Și se va deschide un meniu și alegi opțiunea Arată în profil. Și gata, postarea apare înpoi în profil, exact în același loc, cu aceeași dată la care a fost publicat initial și cu același număr de like-uri. 

 

 

Sper să îți fie utilă funcția de arhivare și să îți protejeze like-urile de gesturi prea impulsive.

Tot mai mulți suntem conectați la internet. Dar e important să știi cum să folosești tot ce îți oferă internetul. Și să fii la curent și cu noutățile. De aceea am lansat secțiunea Kiss FM x SocialWeb.ro, unde Cristina Avădănei (Social Media Manager la Kiss FM și fondator SocialWeb.ro) îți arată în fiecare săptămână cum să te descurci mai bine pe internet. Cristina lucrează din 2006 în online, iar social media nu i-a mai dat pace din 2009.

Dacă vrei să știi mai multe despre social media și internet, intră și pe SocialWeb.ro. Plus urmărește video-urile postate pe canalul de YouTube SocialWeb.ro.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.