Ce artist celebru l-ar putea interpreta pe Prințul Eric în filmul „Mica Sirena”

Uite ce artist ar putea să revină pe marile ecrane în rolul Prințului Eric!

Harry Styles ar putea reveni anul acesta pe marile ecrane în rolul Prințului Eric, în remake-ul filmului „Mica Sirenă”. Artistul ar fi participat de curând și la audițiile pentru rolul lui Elvis Presley, însă cel care a obținut rolul a fost Austin Butler, iubitul actriței Vanessa Hudgens.

Totuși, Styles mai are o șansă să obțină rolul Prințului Eric, în noua producție Disney, însă concurența pentru acest personaj este una destul de serioasă. Conform DailyMail, pe lista actorilor favoriți se mai numără Henry Cavill, Shawn Mendes și Nyle DiMarco.

Harry Syles și-a făcut debutul pe marile ecrane în 2017, în filmul „Dunkirk”, produs de Christopher Nolan. De atunci, artistul nu a mai avut nicio altă apariție în vreo producție cinematografică.

Halle Bailey este cea care o va interpreta pe Ariel în filmul „Mica Sirenă”, tânăra artistă fiind cunoscută mai mult pentru cariera sa muzicală. Fanii poveștii nu au fost deloc mulțumiți de alegerea regizorului, considerând că Mica Sirenă nu ar fi trebuit să fie interpretată de o actriță de culoare.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.