Mai sunt două săptămâni până ne întâlnim cu Armin Van Buuren la Untold, așa că am vrut să aflăm cum se pregătește acesta pentru festival! DJ-ul olandez a intrat în direct la Kiss FM și a vorbit cu Rusu și Andrei despre show-ul pe care îl pregătește pentru Untold.
„Sunt super încântat că voi avea un show special la Untold, iar acum voi resimți cu siguranță așteptările celorlalți și presiunea. La primul meu Untold trebuia să mixez doar două ore și știți ce s-a întâmplat... A trebuit să mă gândesc bine dacă vreau să fac ceva diferit, pentru că asta înseamnă și mai multe planuri, prima dată era vorba doar de două ore și am mixat mai mult.
Pe de altă parte, am o conexiune foarte specială cu fanii din România, iar acest show va fi cel mai important pentru mine, în acest an. Momentan nu sunt în turneu, dar voi face un show super tare, cu o mulțime de invitați speciali, printre care Jordan Shaw, el este interpretul piesei „Something Real”, care este de asemenea în imnul festivalului Untold. Sunt foarte mândru de această piesă și mă bucur că Untold a vrut ca acest track să fie imnul festivalului.
Ar trebui să vă așteptați la un show de 24 de ore, fără pauze de mers la toaletă”, a spus Armin van Buuren.
Rusu și Andrei au vrut să știe ce părere are Armin despre fanele din România, iar DJ-ul s-a declarat impresionat de frumusețea româncelor.
„Cui nu îi plac femeile din România? Toată lumea știe cât de frumoase sunt, dar nu pot să spun mai multe, sunt un bărbat însurat!”, a spus Armin.
Dacă te-ai întrebat cum rezistă Armin Van Buuren atâtea ore pe scenă, ei bine, DJ-ul are în spate un antrenament serios și multă experiență.
„Sunt DJ oldschool, fac asta de aproape 20 de ani și la început aveam mereu set-uri de 6-8 ore, era ceva normal pentru mine. Acum, majoritatea DJ-ilor mixează în jur de o oră sau două, dar când mi-am început cariera, mixam de 2-3 ori pe săptămână, câte 7-8 ore pe seară. Dacă un organizator mă întreabă dacă pot să mixez mai mult de atât în fața unui public, nu mă voi opri, pentru că asta îmi place să fac. Anul trecut, când Bogdan m-a întrebat dacă pot să mixez mai mult, am spus că am să o fac, atâta timp cât lumea nu pleacă din fața scenei. Dacă lumea pleacă, plec și eu, doar nu rămân să mixez degeaba. Nu e vorba de nimic financiar, e vorba de mine și de dragostea mea pentru muzică și pentru oameni”, a spus Armin van Buuren.