Beyonce și Adele le pregătesc o supriză fanilor. Despre ce este vorba!

Beyonce și Adele vor colabora, pentru prima dată, pentru o piesă!

După ce tocmai am aflat că reginele muzicii latino, Shakira și Jennifer Lopez, vor cânta la ediția următoare de Super Bowl, mai avem parte de încă o veste super tare. Beyonce și Adele vor lansa în curând o piesă împreună!

Încă nu se știu foarte multe detalii în legătură cu acest featuring, însă anunțul a fost făcut oficial de Ryan Tedder, solistul trupei One Republic. Interpretul piesei „Counting Stars” a aruncat bomba în cadrul unui interviu în care vorbea despre lansarea viitorului album al trupei One Republic și brusc a anunțat colaborarea dintre cele două artiste. Potrivit declarațiilor sale, Adele și Beyonce vor cânta alături de Chris Martin de la Coldplay, care le va acompania la pian.

Aceasta va fi prima dată când Beyoncé și Adele vor cânta împreună. Totuși, pentru Beyonce nu este prima colaborare cu Chris Martin. Ei au mai lucrat împreună în 2015, pentru „Hymn For The Weekend”, al doilea single de pe cel de-al șaptelea album Coldplay. Totodată, cel de-al patrulea album al lui Adele urmează să fie lansat înainte de Crăciun.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.