Kevin Hart se simte din ce în ce mai bine pe zi ce trece, însă nu va reveni pe platourile de filmare, până anul viitor. După ce a stat în spital timp de 10 zile în urma rănilor pe care le-a suferit din cauza accidentului de mașină de luna trecută, actorul a hotărât să „o ia mai ușor”.
Între timp, el nu stă degeaba. Recent, Kevin a luat parte la filmările pentru promo-ul noului film „Jumaji”, însă a stat doar câte două ore pe platourile de filmare. Potrivit unei surse citate de ET, comediantul s-a întors acasă și face terapie ajutat de un kinetoterapeut, după ce a fost internat într-un centru de recuperare.
„Hart nu a fost într-o formă prea bună la aceste filmări și nici nu merge prea mult – stând jos în cea mai mare parte a zilei – chiar dacă poate merge. Hart nu anticipează să se întoarcă la muncă cu normă întreagă până în 2020, presupunând că totul va decurge cum trebuie cu terapia fizică”, a spus avocatul lui, Andrew Brettler.
O altă sursă apropiată actorului a declarat pentru publicație că acesta nu are probleme locomotorii și progresează zilnic. El este nerăbdător să se recupereze în totalitate și de aceea, cei din preajma sa trebuie să-i amintească să se odihnească.
Pe 1 septembrie, actorul, în vârstă de 40 de ani, a suferit leziuni majore la spate într-un accident de mașină. Kevin, care era pasager în propriul său vehicul, a fost internat timp de 10 zile înainte de a fi externat și supus terapiei fizice la o unitate de recuperare.