Spider-Man și Venom vor avea parte de o confruntare?! Ce spun regizorii!

Regizorul filmului „Venom” a dezvăluit încotro se îndreaptă personajele Marvel!

O nouă veste pentru fanii filmelor cu super eroi! Regizorul Ruben Fleischer a declarat că Venom și Spider-Man ar putea avea parte de o întâlnire de gradul zero pe marele ecran.

„Venom” a avut încasări mai mari de 850 de milioane de dolari, așa că era de așteptat să aibă o continuare. Chiar dacă regizorului primului film, Ruben Fleischer, a fost înlocuit, nimic nu îl oprește să dezvăluie încotro se îndreaptă personajele Marvel Comics.

Într-un interviu acordat pentru Fandom, Fleischer a declarat că Venom, interpretat de Tom Hardyși Spider-Man, interpretat de Tom Holland, sunt predestinați. Și vom avea parte de o confruntare!

„Într-acolo se îndreaptă totul. Și acesta este un lucru interesant, pentru că noi am schimbat originea lui Venom... în benzile desenate, el a evoluat din Spider-Man, dar din cauza problemei Marvel-Sony, nu am putut să facem asta”.

Spider-Man vs. Venom / Marvel vs. Sony

Totuși, este greu de crezut că cei doi vor apărea prea curând împreună pe marele ecran, din cauza unor mici probleme – contractele.

„Spider-Man” este deținut de Sony, dar în esență, închiriat către Marvel Studios, pentru ca rolul său în MCU să poată continua, cel puțin pentru încă două filme. Pe de altă parte, drepturile pentru „Venom” sunt deținute exclusiv de Sony's Marvel Universe, fiind separat de MCU. Încă este greu de crezut că șefii Sony și Marvel vor ajunge la o înțelegere pentru a-l integra pe Spider-Man în lumea lui Venom.

Până atunci, abia așteptăm să vedem reacțiile publicului pentru „Venom 2”, în care își va face apariția și personajul Carnage (interpretat de Woody Harrelson), unul dintre cei mai mari răufăcători ai universului Marvel. Premiera este programată pentru 1 octombrie 2020.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.