Până în 2013, în afară de Doru Octavian Dumitru, nu a existat comediant care să pună pe scenă viața personală, așa cum se întâmplă azi în stand-up comedy. Acum 30 de ani, unealta umorului era sketchul satiric. Stand-up-ul și grupurile umoristice au puține în comun, în afară de râs. Se râde în ambele direcții, dar drumul spre râs e diferit, la fel și subiectele. Divertis și Vouă, grupări studențești de umor formate la începutul anilor ‘80, imaginau personaje generice și monoloage aluzive despre peisajul politic de-atunci.
În copilărie (’92-’93), ai mei m-au dus la un spectacol Divertis la Neptun la teatrul de Vară. Cu ce am văzut ulterior la televizor, s-au construit niște amintiri. Cea mai clară e legată de Toni Grecu, acest John Cleese de Iași, și râsul lui involuntar. Omul era expert în scăpat hăhăieli pe scenă, printre replici. Asta mi-a transmis că, unde e râs, ceva funcționează. Pe de-o parte relaxează, ca un semn de la mama natură cum că pericolul a trecut, pe de alta, poate să îndrepte atenția spre niște adevăruri, să deschidă ochii.
Cu Vouă am luat contact mai târziu, la TV, când au schimbat structura și au pierdut din ascuțimea glumelor de la început. La fel s-a întâmplat și cu Divertis când au trecut la Distractis. Ambele grupuri au avut perioada de glorie în anii ‘80, pentru îndrăzneala de a face aluzii la prostul mers al lucrurilor menite să treacă adevărul de cenzură. Formatul hibrid de-atunci, între teatru, monolog comic și sketch a evoluat de la începutul anilor ‘90 până azi, în comedia intimă și neteatrală din stand-up.
Înainte de Revoluție, când cenzura era parte din viața de zi cu zi, satira la adresa prostiei instituționale a „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” era rockstar. După ‘89, șopârlele nu mai erau șopârle, pentru că nu mai era nimic interzis, dar aluzia a continuat să fie parte din ADN-ul umorului, doar că, după ‘89, nu mai era marcată de cenzură, ci era o tehnică. Până prin ‘95, Vouă și Divertis au călărit valul îndrăznelii de dinainte de Revoluție, dar la un moment dat au cam devenit one trick pony.
Ca să înțeleg la ce râdeau oamenii atunci și cum a evoluat sketchul spre stand-up, am reunit un grup de comedianți la început de carieră - o parte din brigada Niște Oameni (Virgil Ciulin, Ioana-Luiza, Dragoș Mitran și Bogdan Drăcea) și Alex Ioniță - și ne-am uitat la clipuri de pe internet cu Vouă și Divertis.
Calupurile sunt filmate la final de ‘89 sau ‘90, pe scena TVR, și la Teatrul Ion Creangă din Craiova sau Odeon în București, în 1991 (Divertis). Sketchurile fac mișto de apucăturile momentului din sfera prostiei, inepuizabila și atemporala sursă de inspirație a comediei. Sunt glume actuale, pentru vremea respectivă. Nu au îmbătrânit toate frumos, dar sunt mai OK decât ce vezi la TV azi.
VOUĂ - sketch show, 1989/1990
Vouă a fost prima trupă de umor difuzată la TV, imediat după Revoluție. Nu prea găsești clipuri vechi cu ei pe YouTube, dar ăsta e unul dintre ele, înregistrat pe casetă, de pe TVR. E un fel de sketch show de știri și reclame, aproape fără scenografie, o variantă rudimentară a Saturday Night Live din SUA. Grila de programe de pe vremuri era minimală, iar știrile se legau prin reclame. Dacă azi avem supradoză de conținut pe o varietate de suporturi, acum treizeci plus ani exista o recoltă săracă - TV și niște posturi radio.
Ce zic comedianții de azi?
„Duce spre late night - un umor cam cu o treaptă peste ce înțelegeau oamenii. Era uluitor să vorbești despre asta, acum toată lumea vorbește de Viorica. Era chestie de empatizare și ce bine că avem o voce. În comunism le era frică să vorbească despre asta și de-aia erai un zeu dacă o făceai. Acum tre’ să înveți tu să creezi tensiune în public ca apoi să o eliberezi prin râs.” - Dragoș Mitran
„Limitările ajută creativitate, acum aproape totul e la liber. Dacă ar fi să compar, scopul nobil era să elibereze societatea, pe când noi acum parcă mai mult abordăm interiorul, că asta e problema oamenilor din ziua de azi. Oamenii erau și nevăzuți, nerâși. Au dat drumul la robinet, că aveau strânse glumele. Iar pe atunci șopârlele intrau ușor în cultura populară.” - Virgil Ciulin
„Au și jocuri de cuvinte, mai aproape de stand-upul de-acum.” - Ioana-Luiza
„Am găsit câteva glume din alea hazlii, cum ar fi mugerul de diamand.” - Bogdan Drăcea
Divertis - Făt Frumos, Prâslea și calul, 1991
Divertis sunt ABBA umorului românesc. Ce vezi mai sus e dintr-un spectacol la Teatrul Creangă, în Craiova, în 1991, unde Gyuri Pascu, Silviu Petcu și cu Toni Grecu au jucat basmul-parodie. Mai târziu, au inclus bucata asta pe compilația „Așa ceva nu exista” (1992). Formatul ăsta, de parodie după o creație cunoscută, a ajuns să fie folosit de mai multe ori, de ei și de alții, cum ar fi grupul Vouă. Încă e practicată tehnica asta în show-uri TV.
„Era odată ca niciodată, pe când nimănui nu-i păsa de nimica, cam ca acuma, pentru că se trăia bine și erau de toate, cam ca-n America. Trăia un împărat pe care oamenii nu-l iubeau deloc. Istoria ne-a arătat ulterior că faptul nu este singular.”
Fragment din „Făt Frumos, Prâslea și calul”
Ce zic comedianții de azi?
„Cred că pe TV erau chestii mai bune. Acum mi se pare că e invers, nimeni nu pune ce e mai bun la TV.” - Alex Ioniță
„Nesimțit de lungă parodia asta.” - Ioana-Luiza
„Mie mi-a plăcut, e traducerea situației politice de-atunci, cu primele alegeri, cu Ion Rațiu. Uite, ai Făt-frumos și Prâslea, eventual candidați de la PNL și PNȚ, și Iliescu era al treilea. Și ăia s-au bătut între ei și țara a rămas pe drumuri. E o metaforă mișto, pentru că e explicată suficient de bine cât s-o înțelegem toți. Cu cât e publicul mai needucat, cu atât vorbești mai simplu cu el. Cred că structura de basm a fost folosită ca să-i facă pe oameni să înțeleagă. Forma de acum cred că e Las Fierbinți, sketchuri simple să le înțeleagă masele.” - Virgil Ciulin
„Eu cred că acum forma pornește de la o observație, ceva ce li se întâmplă tuturor. Să fie, eventual, lucruri foarte personale în care se regăsește toată lumea.” - Dragoș Mitran
