Sunt multe locuri magice unde te poți bucura de o priveliște fantastică la masă: restaurante circulare pe zgârie-nori, turnul Eiffel și probabil mai e ceva și prin Las Vegas. Dar mai sunt și restaurante capabile să-ți inducă un high natural.
Randi Skaug le-a încercat cam pe toate. Ea e o aventurieră profesionistă și prima femeie norvegiană care a urcat toate cele șapte vârfuri ai celor mai înalți munți de pe toate continentele. De asemenea, ea e expertă în mâncare norvegiană de munte, nu e mofturoasă și, în general, e o persoană destul de tare.
Omul care te învață să nu simți frigul
Am vorbit cu Skaug despre ce să mănânci în drum spre vârful muntelui Everest, cum e să ai diaree în Svalbard, cum e să mănânci o lună doar mâncare uscată și congelată și bucuria unor clătite la momentul potrivit.
VICE: Bună Randi. Cum ai devenit o aventurieră profesionistă?
Randi Skaug: Pentru copii e un lucru normal să se aventureze. Majoritatea oamenilor nu mai fac asta după ce se maturizează, însă eu nu m-am oprit și astăzi, îmi câștig existența din aventuri. Asta înseamnă că viața mea e împărțită între timpul petrecut în natură și poveștile strânse în aventuri. Scopul meu în viață e să ajut oameni și să transform orice zi într-una grozavă.
Am pus bazele unui termen în norvegiană, numit „Kongefølelsen", care înseamnă „sentimentul de a fi în vârful lumii". Ăsta obiectivul meu. Nu doar să mă duc în aventuri de una singură, dar să inspir și alți oameni să se folosească de natură pentru a obține acel sentiment. Eu consider că dacă ieșim des afară, corpul devine puternic și implicit și mintea.
Eu am simțit de multe ori kongefølelse, dar nu e ceva constant. Dacă l-aș simți mereu, atunci nu ar mai avea valoare. Trebuie să fie un scop, ca o răsplată pentru atunci când te simți ca nimeni altul sau ca și cum nimic nu te poate înfrânge.
Când a fost ultima oară când ai experimentat „kongefølelse"?
Ultima oară când am simțit asta a fost acum câteva zile. Eu am o insulă la nord de Norvegia, la nord de Bodø , aproape de Lofoten, care se numește Naustholmen. Am reușit să aduc alte patru persoane aproape de un far, lucru pe care nu l-am mai făcut înainte. Pur și simplu am stat acolo la o bere și am privit apusul. Deci poate fi un lucru atât de simplu ca ăsta.
Ai crescut la o fermă. Cum ți-a influențat asta relația cu mâncarea?
Multă lume m-a întrebat dacă mereu am știut să gătesc. Ca să fie clar, nu sunt pasionată de gătit, dar mă preocupă mâncarea bună, adevărată. Eu nu fac cele mai exotice feluri de mâncare, dar eu fac mâncare bună și sățioasă, din produse grozave. Eu gătesc totul de la zero și nu cumpăr mâncare semi-preparată, iar asta cu siguranță mi-a rămas din copilărie. Mama mea era casnică și nu arunca nimic la gunoi.
Ai urcat toate cele „Șapte Vârfuri". Ce ai mâncat în timp ce escaladai muntele Everest?
În primul rând, devine din ce în ce mai greu să mănânci. Aerul rarefiat de la altitudini mari îți provoacă greață și îți piere pofta de mâncare. Dar e vital să continui să mănânci, tot timpul. Cheia e în diversitate, ca să nu te plictisești. Eu am mâncat multe gustări mici, cum ar fi migdale sau stafide. Am suplimentat cu ulei de cod și miel afumat și multă brânză.
La micul dejun mâncam ovăz. Îl amestecam cu apă călduță și era OK, nu prea poți să gătești în mediul ăla. Cu cât urci mai sus, cu atât temperatura focului scade, din cauza cantității mici de oxigen din atmosferă. Apa nu clocotește, deci îți ia cam 20 de minute să fierbi un ou. Un alt dezavantaj e că e imposibil să ai parte de o ceașcă fierbinte de cafea.
Dar cel mai important lucru pe care l-am mâncat pe Everest a fost macrou în sos de tomate. E un super-aliment la conservă, plin de grăsimi și proteine. Ultimul drum către vârf a durat 12 ore. Vremea era foarte nasoală, așa că am petrecut doar zece minute în vârful lumii. Apoi a mai durat încă 10 ore să coborâm. În aceste 22 de ore, eu am mâncat doar o bucată de ciocolată și am băut jumătate de litru de apă.
Poți să-mi descrii cea mai extremă experiență cu mâncatul?
Eram la ski în Spitsbergen din Svalbard, cu un grup de trei oameni, Noi ne-am depozitat din greșeală mâncare alături de canistrele de kerosen, pe care le foloseam ca să aprindem focul în sobe. Dacă bei kerosen, începi să râgâi și să te caci pe tine, la propriu. Aparent, una dintre canistre era spartă și kerosenul s-a scurs în alimentele noastre. Deci știam ceurma dacă am fi mâncat.
S-a întâmplat la sfârșitul unei excursii și din cauza vremii urâte, deja ne consumasem rezervele de mâncare. Așa că în ultimele două zile, am avut două variante: ori să mâncăm alimente îmbibate în kerosen ori să nu mâncăm deloc. Evident, am mâncat kerosen. Foarte puțin, dar nu aș recomanda asta la nimeni. Când am dat pese o așezare rusească, ne-am pus în genunchi și ne-am rugat de ei să ne gătească ceva. Ei nu vorbeau engleză sau ceva, dar ne-au făcut o supă și ne-au servit cu clătite cu gem de prune. Aia a fost o masă pe care nu o voi uita.
Odată eram cu caiacul în nordul coastei Norvegiene care are aproximativ 1 800 de kilometri. Vremea era neobișnuit de caldă, prea caldă să pedalezi ziua, așa că mergeam cu caiacele noaptea, când era mai răcoare, deși era în continuare destul de cald. Într-o dimineață, devreme, noi am pedalat până la mal și ne-am pus corturile. Când ne-am trezit era atât de cald, încât erau krøkebær (mure) peste tot. Am rămas în chiloți și erau atât de multe mure pe jos, când mergeai aveai impresie că mergi pe folie cu bule.
Am avut la noi niște zahăr și făină, așa că ne-am făcut niște clătite și din mure un pic de gem. A fost un moment minunat. Noi ne preocupăm prea des de ce anume e sănătos și ce nu este. Oare ar trebui să mâncăm asta sau poate că nu? Dar e OK să te relaxezi un pic câteodată și să mănânci niște clătite. Cred că îmi prea prea mult clătitele.
