FOTO | Cum arată sora mai mică a Selenei Gomez! Ți se pare că seamănă cele două?

Selena Gomez a participat alături de sora ei mai mică la premiera filmului „Frozen 2”.

Selena Gomez și sora ei mai mică, Gracie Teefey, pare că sunt în drum spre Arendelle! Artista i-a făcut o surpriză surioarei ei și au participat împreună la premiera celui de-al doilea film din seria „Frozen”. Mai mult, ele au făcut senzație cu ținutele lor identice.

Selena, în vârstă de 27 de ani, și-a împletit părul la fel ca prințesa Anna, iar Gracie, în vârstă de 6 ani, a avut o codită împletită, purtată pe spate, precum prințesa Elsa. Cele două au îmbrăcat rochii albe identice, imprimate cu flori mici albastre și mâneci în formă de clopot. Fiecare și-a completat ținuta cu o pelerină de culoare gri închis, acoperită cu pene în jurul gâtului.

Chiar dacă surorile nu și-au dorit să imite un personaj anume, apariția celor două ne demonstrează din nou, că Selena este un model pentru Gracie.

Artista este foarte atașată de sora ei mai mică. „Este adorabilă!”, a declarat Selena după nașterea celei mici, pentru E!News. Sunt obsedată de ea și de faptul că devin o soră mai mare. Știu că am avut responsabilitatea de a fi un model pentru fete, dar, atunci când ai o soră mai mică, te gândești că e legitim”.  De-a lungul timpului ea a împărtășit o mulțime de fotografii și clipuri în care petrece timp alături de Gracie.

„Frozen 2” îi readuce la viață pe Anna, Elsa, Kristoff, Olaf și Sven care pleacă din Arendalle către o pădure străveche, în care este toamnă mereu, pentru a descoperi sursa puterilor Elsei și a salva regatul. Filmul va avea ajunge și în cinematografele noastre, începând cu data de 22 noiembrie.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.