Am întrebat români din Europa cât de mare e panica coronavirus la ei în oraș

În Germania, „tot timpul e cineva care îți aruncă un fake-news pe feed, complet convins că este adevărat”.

Am luat la chestionat români plecați prin Europa, pentru că eram curios apropo de cum se (re)simte coronavirusul prin alte țări care (încă?) n-au golit supermarketurile. Și pentru că fiind un ipohondru reamplasat în Bruxelles, unde coronavirusul ăsta este vizibil doar pe Facebook-ul românesc, m-am întrebat, incapabil să mă panichez, și la modul cel mai onest, dacă, unde și cât se exagerează. În afară de vârste apropiate, oamenii ăștia cu profesii radical diferite și amplasați din Paris până la Barcelona și din Italia până în Scoția au un singur lucru în comun: se spală mai des pe mâini.

Barcelona, Spania

coronavirus
 

VICE: Cum e viața de zi cu zi în BCN, în contextul epidemiei?
Justin, 45, arhitect: Măști prin autobuz vezi foarte rar, dar se anulează evenimente, unele chiar mari, cum ar fi World Mobile Barcelona, cea mai mare conferință pe telefonie mobilă din lume. Trei dintre studenții japonezi care trebuiau să vină la curs (săptămâna viitoare) nu mai au cum să ajungă, pentru că s-au suspendat zborurile între Japonia și Barcelona (aveau escală în China).

Ce știi despre virus?
Informațiile generale pe care le știe toată lumea. Mă uit pe ce publică Ministerul Sănătății. Chiar dacă nu e vorba despre știri false, e vorba despre multă frică, intreținută cu știri împachetate alarmist. Și frica este un teren fertil pentru „autoritarisme” de tot felul. Se exagerează. Deocamdată nu extrem. Autoritățile sunt rezervate și încearcă să evite măsurile drastice. Nu cred că se poate face mai mult. Cred că, atâta vreme cât evit publicațiile și emisiunile alarmiste, lucrurile sunt destul de clare. Mă ajută lipsa televizorului.

Presa cum tratează subiectul?
Se scrie și se vorbește mult despre asta. Auzi și citești știri despre virus în fiecare zi. Pe paginile de știri există secțiune dedicată epidemiei. Dar sunt și știri mai importante decât virusul și au prioritate.

Aberdeen, UK

coronavirus
 

VICE: Cum stă treaba în oraș?
Alice, 37, chirurg: Efectele epidemiei încă nu se văd în viața de zi cu zi. Nu am luat nicio măsură specială.

 

De unde te informezi?
Îmi iau informațiile din rapoarte locale ale universității și spitalului pentru care lucrez și de pe Internet, în special de pe paginile WHO and GOV.UK. Presa scrie foarte mult despre Brexit. Nu am social media. Nu știu nimic despre situația din România.

Ce știi despre virus?
Este mai virulent decât gripa normală și încă nu avem un vaccin. Da, există virusuri mult mai periculoase, Ebola are o mortalitate de 50 la sută. În comparație cu mortalitatea de trei, patru la sută a lui COVID-19, unii ar putea considera că este doar o răceală simplă.

 

Bruxelles, Belgia

coronavirus
 

VICE: S-a schimbat cu ceva viața de zi cu zi, în contextul epidemiei?
Miruna, 39, interpret în concediu de maternitate: Nu am văzut niciun semn vizibil pe stradă, nu am simțit vreun fel de măsuri speciale, nu m-a afectat personal în niciun fel. Poate mă spăl mai des pe mâini și insist ca toată familia să facă asta. Singurele măști pe care le-am observat erau purtate de chinezii care au coborât dintr-un autocar la muzeele din parcul Cinquantenaire, chiar când apăreau primele știri. Probabil le poartă mereu, recunosc că i-am ocolit un pic.

Este panică în Belgia, în ce privește virusul?
Am primit o informare de la creșa copilului, via Comisia Europeană. Cam atât. Îndeamnă la calm și la auto-carantină 14 zile pentru cei care au călătorit în zonele foarte afectate. Dar am căutat măști prin farmacii pentru o rudă din România, nu mai sunt nicăieri, deci o oarecare panică este și aici. Pe grupurile de Facebook de care aparțin, însă, se vorbește mult despre asta, în special în grupul de mame expate din Bruxelles, unele foarte îngrijorate de lipsa de măsuri întreprinse de guvernul belgian. E un studiu cultural-antropologic foarte interesant, cred că reacțiile sunt destul de previzibile în funcție de țara de origine.

Cât crezi că se exagerează?
Aici în Belgia nu am deloc impresia că subiectul ar fi acaparat media cu totul. Am citit articole din publicații serioase (non-tabloid) plus OMS, deci cred că știu destul de mult despre virus. Se exagerează mult într-o anumită zonă din media, dar era previzibil, presa senzaționalistă caută senzație. Dat fiind că am o rudă apropiată foarte îngrijorată, sunt la curent și cu partea asta. Consider că statul face destule în Belgia, dar știu multă lume care nu e de acord.

 

Paris, Franța

coronavirus
 

VICE: Cum ți-a schimbat epidemia viața de zi cu zi?
Eva, 36, regizoare: Pe străzi lumea nu poartă măști, dar se simte o tensiune, de exemplu, priviri îngrijorate când cineva tușește în metrou. De pe 29 februarie au început să se anuleze evenimente, cum ar fi maratonul de 1 martie de la Paris. Nu cred că se exagerează. Nu sunt studii despre acest virus, deci e nevoie de măsuri de excepție. În caz contrar, cu siguranță s-ar reproșa asta.

De unde te informezi?
Nu de pe rețelele de socializare. Mă informez pe France Info (radio național) și în ziarul Le Monde. Totul e destul de clar. Încă nu știm suficient de mult și nu se poate prezice amploarea epidemiei (de unde precauțiile excepționale), dar e un virus cu o mortalitate redusă, în special în rândul persoanelor în vârstă, atinse de boli cronice. Pacienții vindecați în Paris au luat în mare parte doar paracetamol, pentru persoanele cu o stare bună de sănătate boala trece ca o gripă.

 

Presa pare a vorbi numai despre asta sau mai există și alte subiecte?
Chiar dacă virusul este primul subiect tratat într-un program de știri, există bineînțeles și alte subiecte naționale și mai ales internaționale. Conflictele internaționale sunt tratate la fel de amplu, cum ar fi ceea ce se întâmplă între Siria și Turcia în acest moment, dar cel mai afectate sunt alegerile locale, nimeni nu se mai interesează de programul candidaților.

Ce crezi despre ce se întâmplă în România?
Mă îngrijorează situația spitalelor și lipsa măsurilor necesare de igienă; în cazul în care se internează pacienți care poartă virusul, sunt spitalele din țară pregătite să mențină o carantină strictă? Măștile din comerț sunt utile doar în cazul în care ai virusul, ca să nu-l dai mai departe, dar nu sunt o măsură eficientă de protecție în sine. În Franța nu se încurajează folosirea lor, ci spălatul pe mâine o dată pe oră, mai ales după folosirea mijloacelor de transport. Aparent ne atingem fața cu mâinile o dată pe minut, deci primele măsuri care trebuiesc luate sunt cele de igienă.

 

München, Germania

coronavirus
 

VICE: Cum se simte epidemia în viața ta de zi cu zi?
Ion, 35, editor video: Se vorbește din ce în ce mai mult, mai ales de vreo două zile, de când s-au dublat cazurile de coronavirus peste weekend: emisiuni speciale de igienă, unde să suni dacă ai avut contact cu persoane în zone de risc, care e protocolul de urmat, unde se fac testele etc.. Sunt și mult glume și un gen de fatalism, „ce o veni, o veni”. Carnavalul s-a ținut săptămâna trecută peste tot. Nu îmi dau seama dacă sunt acte de iresponsabilitate crasă sau doar o încredere foarte foarte mare în sistemul medical sau norocul personal să nu fie infectați… Primele cazuri în RFG au fost la Munchen, dar s-au vindecat.

 

De unde te informezi?
Fake news-ul cred că este undeva între 30 și 60 la sută. Tot timpul e cineva care îți aruncă așa ceva pe feed, complet convins că este adevărat. Urmăresc cum evoluează feed-ul de Facebook și pentru informații exacte merg pe site-urile de știri. Pentru presa de aici, apărarea terorismului de dreapta din RFG pare să fie mai importantă decât coronavirus. Nu știu multe despre cum este în România, dar am impresia că nu se încearcă reducerea efectului mediatic de (a crea) panică…

Grosseto, Italia

coronavirus
 

VICE: Cum se simte epidemia în viața ta de zi cu zi?
Ioana, 36, psihoterapeut: Noi nu avem cazuri în oraș, dar se resimte. Nu există o stare de panică, dar lumea este îngrijorată, restaurantele sunt destul de goale, concertele s-au anulat, în instituțiile publice se limitează numărul persoanelor în sala de așteptare, la școală nu se mai fac ședințe cu părinții.

 

De unde te informezi?
Sunt destul de informată, urmăresc ce se întâmplă în lume pe CNN și am canalele mele de încredere pe social media pentru informațiile de natură medicală. Am observat că în România par a fi mult mai multe informații false, mai ales despre cum ne protejăm de virus. În Italia se plâng și atât!

Cât crezi că se exagerează?
Pe de o parte cred că se exagerează, pe de alta mi se pare că măsurile luate de stat și instituții sunt mai mult de ochii lumii, nu cred că au vreun efect real. Dacă în sala de așteptare de la Fisc sunt cinci persoane în loc de zece, asta nu va schimba răspândirea epidemiei. Eu insist cu spălatul pe mâini, dar cu trei copii mici nu cred că avem șanse să menținem înalte standarde de igienă, bănuiesc că oricum vor băga în gură orice la grădiniță.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.