RUBY se întreabă „Pe unde-ți umblă inima" și îi atenționează pe cei care o ascultă: femeile simt întotdeauna când un bărbat aruncă vorbe în vânt. Pentru acest single, artista a colaborat cu Liviu Teodorescu, cel care a scris și cover-ul „Nani, nani" și Ionuț Vasilache.
„Pentru mine, fiecare piesă nouă pe care o lansez este motiv de sărbătoare, iar ”Pe unde-ți umblă inima” marchează și începutul colaborării cu Liviu Teodorescu care este unul dintre artiștii mei preferați, dar și reîntâlnirea cu Yogi, alături de care am mai lucrat la ”Nu Pune La Suflet” și „Tu”. De ceva timp nu am mai lansat o baladă așa încărcată de emoție, eu am plâns când am ascultat-o prima dată și cred că va atinge inima oricui, chiar și de piatră dacă ar fi", spune RUBY.
Clipul filmat la Chișinău cu decoruri special create, în regia lui Kobzzon, completează povestea de dragoste pasională ce a ajuns la final.