O actriță din serialul „La Casa de Papel”, diagnosticată cu coronavirus! Mesajul transmis de aceasta.

Actrița care o interpretează pe inspectoarea Raquel Murillo a fost diagnosticată cu COVID-19!

Actriţa Itziar Ituño, cunoscută pentru rolul din serialul spaniol „La Casa de Papel”, a fost diagnosticată cu coronavirus. Aceasta a confirmat informația prin intermediul unei postări pe Instagram și le-a transmis un mesaj fanilor săi.

Itziar Ituño a declarat că în general, starea ei este bună şi că are simptome uşoare precum febră și tuse uscată. În plus, actriţa i-a îndemnat pe fani să respecte sfaturile specialiştilor și să stea în casă, aducându-le aminte de faptul că virusul este deosebit de periculos pentru cei vulnerabili.

„Salut, tuturor! Este oficial, de vineri am început să am simptomele – febră și tuse seacă, și azi mi s-a confirmat că am fost infectată cu coronavirus, după ce am făcut testul epidemiologic. Am coronavirus. Totuși, cazul meu este ușor și sunt bine, dar virusul este contagios și periculos pentru cei mai sensibili și vulnerabili. Nu este o prostie, trebuie să fiți conștienți, nu ignorați problema, sunt mulți morți, multe vieți în joc, și încă nu știm unde o să se ajungă, însă e nevoie să fim responsabili pentru binele tuturor. Trebuie să fim solidari și generoși. Rămâneți acasă și protejați-i și pe ceilalți. Eu trebuie să mai stau în carantină încă 15 zile și vom vedea apoi ce urmează. Aveți grijă de voi!”, este mesajul transmis de aceasta!

Pănă atunci, actrița poate fi văzută din nou în rolul inspectoarei Raquel Murillo în noul sezon al serialului „La Casa de Papel”, care va debuta pe Netflix, pe data de 3 aprilie.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.