Serialul „Anatomia lui Grey” donează măști de protecție și echipamente pentru spitale

Serialele „Anatomia lui Grey” și „The Resident” le vin în ajutor cadrelor medicale, oferindu-le cele necesare, în timpul pandemiei de coronavirus.

Angajații din sistemele sanitare continuă să lupte împotriva pandemiei de coronavirus, așa că au nevoie de măști și de echipamente speciale pentru a se proteja și pentru a-i putea îngriji pe cei deja infectați. Din păcate, anumite spitale din Statele Unite se află deja în criză de echipamente de protecție, așa că serialele „Anatomia lui Grey” și „The Resident” le vin în ajutor cadrelor medicale, oferindu-le cele necesare.

În cele două seriale, actorii folosesc măști și echipamente de protecție adevărate, însă în acest moment, filmările au luat o pauză, așa că producătorii s-au gândit să doneze toate măștile de protecție asistentelor și medicilor, care se ocupă în această perioadă de persoanele infectate cu COVID-19.

Am fost norocoși să avem 300 de măști de tip N95, pe care le-am donat deja unei secții de pompieri. Aceștia au fost foarte bucuroși. De asemenea, din serialul Grey’s Anatomy, ne-a rămas un stoc generos de mănuși și halate, pe care le-am donat de asemenea”, a declarat Krista Vernoff, producătoarea executivă a serialului Anatomia lui Grey.

Între timp, Karen Law, o doctoriță care lucrează la Grady Memorial Hospital din Atlanta, a distribuit o fotografie pe Instagram, în care le arată tuturor că a primit un stoc de mănuși, halate și măști, din partea serialului The Resident.

Ieri am avut o discuție serioasă cu residenții și le spuneam că proviziile noastre sunt reduse considerabil și că numai o vrajă magică ne-ar putea aduce mai multe măști de protecție. Și iată că un transport magic de măști s-a produs, sub forma unui gest foarte generos. Pentru noi această susținere înseamnă foarte mult, în special pentru furnizorii noștri din prima linie, care fac toate eforturile pentru a le asigura spitalelor cele necesare”, a spus Karen Law.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.