VIDEO | Pink le oferă părinților idei de activități pe care să le facă alături de copii în timpul carantinei!

Pink vine în ajutorul familiilor cu copii, oferindu-le câteva sfaturi pentru această perioadă!

Fie că vorbim despre vedetele din țară sau cele internaționale, tot mai multe dintre acestea își îndeamnă fanii să stea în casă și le oferă sfaturi despre cum să treacă mai ușor prin această perioadă. Printre acestea se numără și Pink, care a împărtășit o serie de idei pentru părinții care stau acasă cu copiii, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Artista, în vârstă de 40 de ani, a postat pe Instagram câteva clipuri în care vorbește despre cum îi ține ocupați pe cei doi copii ai săi, Jameson și Willow.

„Bună, tuturor. Vă transmitem toată dragostea din casă. Am vrut să împărtășesc ceva foarte cool cu voi, ceva ce am primit de la un prieten. Este vorba despre cum să faci un program pentru familia ta. Așa că noi ne trezim înainte de ora 9 dimineața, ieșim la plimbare dacă se poate și dacă nu, facem yoga”, a explicat Pink. „Urmează timpul pentru învățat, pentru curățenie – astăzi, Willow a dat cu aspiratorul. Ne odihnim, apoi, după-amiază luăm puțin aer curat, urmează cina și apoi timp liber la TV, de care ea e într-adevăr încântată și apoi, vine ora de culcare pe la 8 seara sau 9 seara”, a adăugat artista.

De asemenea, aceasta a continuat cerându-le fanilor recomandări pentru citit și a încheiat clip-ul de pe Instagram prin a le mulțumi tuturor angajaților din sistemul medical și sfătuindu-și fanii să stea în casă.

„Este o perioadă ciudată, dar ne avem unii pe ceilalți, așa că hai să găsim o modalitate prin care să vorbim, să ne conectăm și să fim amabili. Vă iubesc pe toți. Vom trece și de asta. Rămâneți acasă dacă puteți. Vă rog”, a transmis Pink.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.