Localurile astea din București îți aduc mâncarea la ușă în plină epidemie de coronavirus

Dacă faci comandă de la barurile și restaurantele astea, n-o să mori nici tu de foame și nici ei de faliment.

Sunt trei tipuri de oameni în perioada asta de carantină, când vine vorba de mâncare. Primul e ăla high level, aproape master chef, știe să gătească și face magie în bucătărie. Al doilea e tipul inovator, un Zuckerberg al ciorbei, nu știe să gătească, dar vede perioada asta ca pe o oportunitate să treacă de paste și omletă. Adică să-și ia Tasty, să dea search la „rețete ușoare de făcut” și să se pună pe treabă. La final, ajunge să facă și cozonaci. Iar dacă ești în a treia categorie, ești survivorul. O să trăiești cu chestii congelate, alimente semipreparate, conserve și slavă Domnului că există livrare acasă de la restaurante. Acești mici eroi care ne salvează de propria lene, plictiseală sau nepricepere.

Atunci când a intrat în vigoare ordonanța de urgență aproape toate restaurantele, cafenelele și barurile s-au închis din cauza pandemiei. Zic aproape toate pentru că am văzut niște shaormerii deschise. Odată cu asta, multe business-uri printre care și crâșmele, restaurantele, cluburile și pub-urile tale preferate riscă să nu mai existe, dacă pandemia se prelungește.

Unii proprietari, ca să nu rămână doar spectatori în fața falimentului profesional și personal, au căutat diverse metode să treacă restaurantul în online. Sau dacă deja făceau livrări, atunci au creat niște meniuri speciale pentru perioada de carantină. Am adus laolaltă mai mule localuri din București, să știi cum mai poți diversifica mâncarea, cât ești baricadat în casă.

Adică să mai lași conserve și pentru alții, dacă-ți permite bugetul.

J’ai Bistrot

livrare
 

Eu n-am fost niciodată la J’ai Bistrot, dar mereu am auzit c-ar fi un loc mișto, mai ales când deschid grădina. Așa că, pentru oamenii care vor să găsească locul ăsta șmecher și după pandemie, au băgat opțiunea de livrare. Poți comanda zilnic, între 12.00 și 21.00 cu Takeaway, Uber Eats sau sunând direct la ei.

Găsești de la paste cu pui, salată Keto cu pui și avocado, creveți în sos de vin alb, porc în crustă de nuci cu dulceață de ardei la borcane cu zacuscă sau salată de vinete.

Ca pont, Uber Eats livrează într-un areal de 3,5 kilometri în jurul locației (adică Calea Griviței 55).

Cucina di Casa

livrare mâncare
 

„Am adunat lângă noi oameni care ne sunt alături de la început, care depind exclusiv de această afacere și cărora vrem să le asigurăm în continuare locurile de muncă, fără să urmărim obținerea unui profit în această perioadă” e mesajul postat și pe Instagram și pe site de către Cucina di Casa. Restaurantul e înființat în 2009 și oferă bucătărie tradițională italiană. În afară de alea 15 feluri de paste (da, le-am numărat), au preparate din pui, vită, porc, pește, salate și prăjituri.

Ai 25% reducere la orice mâncare, la orice oră din zi. Ei promit că o să fie mai rapizi decât Takeaway, Uber Eats și Glovo la un loc, chiar dacă găsești restaurantul și pe Takeaway.

Flip Flop

livrare mancare
 

La Flip Flop am fost înainte de toată nebunia asta. E un local din ăla mișto, în care merge să-ți faci și poze că arată hipsteresco-instagramabilo-cute. Da, încă nu există cuvântul ăsta. ÎNCĂ. Și au două lucruri pe care le iubesc: cartofi dulci și burger cu brânză de capră și dulceață de citrice. O minune. Mă rog, mai au și o grămadă de burgeri vegetarieni și salate și prăjituri.

Aveau dinainte de pandemie meniul zilei la 22 de lei cu supă și felul doi, dar au băgat în perioada carantinei și o ofertă specială cu un meniu de două zile. Dai o sută de lei și primești doi litri de supă, un kilogram de chicken strips și șase sute de grame de salată.

Poți să comanzi de pe Glovo, UberEats, Takeaway și FoodPanda - adică cam tot ce se poate. Singura restricție e că trebuie să fie în limita a cinci kilometri față de local (Bulevardul Dacia, 139). Sau oriunde în București, dar să comanzi cu o zi înainte. Ceea ce e great.

Comanda minimă e de 60 de lei.

Burger Van Bistro

livrare
 

Locul șapte în topul celor mai buni burgeri din București pe Tripadvisor. Burger Van Bistro nu numai că a trecut de la locație la mod avion, adică livrare, ci a venit și cu oferte. Ai 10% discount la comanda prin telefon, urmată de ridicare din locație. Poți să parchezi mașina și să iasă un angajat să-ți dea mâncarea. Nu face însă asta, dacă nu se află foarte aproape de casa ta, fiindcă, între timp, restricțiile de circulație în București s-au înăsprit și nu ai voie să te îndepărtezi de perimetrul locuinței fără un motiv bine întemeiat. Dacă ieși, nu uita să ai la tine declarația pe propria răspundere. Găsești aici modelul pentru print, digital sau scris de mână, pe foaie.

La orice comandă, însă, de pe Uber Eats primești și un șervețel dezinfectant - asta nu mă impresionează. KFC-ul are de multă vreme. Au meniuri de o zi sau trei și pregătesc și o serie de meniuri cu preparatele lor și pe care să ți le poți face acasă. Da, îți dau și rețeta. Asta mă impresionează.

Plus că poți să cumperi și vouchere, de o sută sau 250 de lei. Dacă-l iei pe ultimul, ai zece la sută discount pe viață. Asta sună chiar pretty awesome. Îi găsești pe Strada Vraca, numărul patru, și poți să comanzi între orele 12.00-22.00.

Dacă mai vrei pont de burgeri, să știi că și Vivo (locul trei) și Switch.Eat (locul șase) s-au mutat pe livrări. Îi găsești pe Glovo, Uber Eats și Deliv.

Grand Cafe Van Gogh

livrare mancare
 

Da, cafeneaua aia din Centru Vechi, Grand Cafe Van Gogh, s-a apucat de livrări. Nu doar cafea, ci și mâncare, de la brunch la paste, quesadilla, burgeri și desert. Pentru toți care credeau că e doar o cafenea drăguță (și scumpă) în care să-ți faci poze! Ar fi amuzant ca la livrare să-ți dea și o carte poștală cu Starry Night. Idei foarte bune de marketing. Cu plăcere.

Revenind. Da, livrează pe FoodPanda. În plus, au băgat și reducere de 35% la tot meniul. Prețurile acum sunt chiar chill, o porție de paste ajunge la 20 de lei, iar o quesadilla tot p-acolo. Au și opțiuni vegetariene și chiar Moldavian Stew, adică tochitură.

Beans & Dots

livrare mancare
 

Beans & Dots au două zone de livrare, Cișmigiu și Aviației. Du-te pe site și verifică harta să vezi dacă ajunge cafeaua lor blană și la tine. Dacă nu ești, dar îți dorești tare-tare, oamenii sunt friendly și zic ei, încearcă să găsească o soluție. Pe lângă cafea, poți comanda și vin sau prăjituri.

Programul e de luni până vineri, de la 9.00 la 16.00. Plata se face online și comanda minimă e 50 de lei. Au și-o taxă de livrare de 15 lei.

Beans & Dots au inițiat și-o campanie mișto în perioada asta, numită #susținemafacerilemici. Susținută de ialoc.ro, prin treaba asta, poți să cumperi carduri cadou la diferite restaurante, localuri sau chiar magazine și saloane. Adică poți să-ți cumperi în avans lucruri sau experiențe și să te bucuri de ele mai târziu, când trece toată criza. Așa ajuți și afacerile mici să rămână în viață și după COVID-19.

Koketerie Bistro Urban

livrare mancare
 

La Koketerie e deschis de la 10.00 la 18.00 și comanda se face prin telefon. Minimum pe care poți să-l dai aici e de 75 de lei, dar în afară de cafea, mai găsești rață confiată cu parmezan și sos de rodie, ragu de vită și Ratatouille. Mie deja mi se umflă o țâță de poftă - vorbă din Moldova, nu da cu piatra!

Tot pentru perioada asta, pregătesc și un sistem de abonament lunar care o să-i ajute la programarea din timp a livrărilor și ție o să-ți dea un card de 20% discount pentru perioada post-pandemică. Mai vor să bage în meniu și produse child friendly (adică nu iuți sau prăjite), pe ideea că acum se stă acasă și cât să gătești în fiecare zi și pentru ăia mici.

Ce e cool la băieții ăștia e că dacă ești angajat în sistemul de sănătate sau la SMURD sau chestii related, ai cafea, ceai sau ciocolată caldă gratis. Plus 20% reducere la produsele alimentare.

Balls

livrare mancare
 

Pâine, bere, limonadă, vin, sos marinara, paste de-o grămadă de feluri, halloumi, brânză de burduf, smântână, ciocolată, ulei sau ananas + încă altele fac parte din meniul Balls. Aici livrarea merge pe sistemul: tu dai mesaj cu ce ai vrea din lista aia și o să fie livrat. Dacă plasezi comanda până în ora 13.00, o primești în ziua respectivă. Dacă o faci după, îți ajunge în următoarea zi.

Am văzut chiar un comentariu în care cineva întreba dacă pot fi expediate și prin curier, iar răspunsul a fost da. Comanda minimă e de 150 de lei. Practic mai bine iei de aici şi îţi sunt livrate acasă, decât să umbli ca nebunul prin supermarketuri. Plus că aici îţi iei şi-un sos marinara bun.

Deci chill, la ce motivație și energie mișto are proprietara, cum trece de perioada de pandemie, o să-și deschidă local și pe Marte, dacă o să vrea.

Mahala

livrare mancare
 

„Din mahala direct pe tron” - scuze, nu m-am putut abține. De fiecare dată când aud cuvântul mahala, îmi sună în cap melodia de la Șatra Benz. Oricum, să revin la local. Comanda o faci prin apel telefonic și ai cam de toate. Antreuri reci, calde, paste, supe, pește, carne și deserturi. Ori îți vine acasă, ori dai comandă și ridici de la locație. Livrează oriunde în București, dar comanda minimă e de o sută de lei.

E mișto că pe lângă meniul clasic, oamenii mai bagă zilnic niște preparate speciale. Ca de exemplu, pe 20 martie au avut și zacuscă sau colivă (poate nu foarte inspirat), iar pe 19 martie: creveți cu măsline, ardei iute și usturoi.

Mr. Purceluș

livrare mancare
 

Îți amintești când te făceai muci în Centrul Vechi și brusc te lua o foame de necontenit, de zici că brusc te-ai fi apucat și de canibalism, dar totuși mai ai ceva moral în tine. Mereu, când se întâmpla asta, parcă de nicăieri răsărea Mr. Purceluș, gata să-ți dea bulete de cartofi sau dublu hotdogi sau burgeri. Mr. Purceluș n-a murit. S-a transformat și a trecut intens pe livrări.

Dar, din păcate, şi zic asta cu o lacrimă în colţul ochiului, hotdogii nu sunt 1,90 lei. Însă, restul preparatelor, chiar şi mici la patru lei sau scăricică de porc, le găseşti pe FoodPanda cu livrare de cinci lei. Comanda minimă e 15 lei, dar nu te uiţi la bani, când vine vorba de Mr. Purceluş. Plus că poți să mănânci în timp ce bei în casă și să-ți imaginezi că ai venit din club.

Papila

livrare mancare
 

Gulaș Papila, Magic Mushroom sau Lady V care e un fel de shaorma vegetariană - sunt câteva din produsele Papila pe care de curând le găseai în restaurant. Dar acum le vei primi printr-un curier cu un rucsac mai mare în spate, angajat la Uber Eats. Însă acesta acoperă doar maximum de cinci kilometri de la locație, adică Strada Sfinților, numărul 6. Dacă vrei și nu te afli așa aproape, ei îți oferă alternative. Una ar fi să-i suni, să comanzi și să mergi să ridici pachetul. „Am devenit practic dezinfectant la cât folosim”, zic ei și-ți promit că-s safe.

Dar au și-o variantă mai bună, mai ales că după ordonanța militară, mai bine stai în casă. Ei îți livrează personal și gratuit mâncarea oriunde în București, dar cerința lor este să comanzi minimum doi litri de supă sau ciorbă. În rest, poți să iei ce vrei din meniu, doar ciorba să nu lipsească. O impunere care-ți ajută și stomacul ăla obișnuit numai cu burgeri și șaorma.

Good Food

livrare mancare
 

Pe scurt: companiile Universum (organizator de evenimente) și Lagoo Snagov (locație de evenimente) au creat în perioada coronavirus un lucru care se cheamă Good Foods. Adică un abonament săptămânal prin care ei îți aduc mâncare acasă.

„A rezolva concomitent două probleme stringente: nevoia unei soluții alimentare pentru autoizolarea unui oraș întreg și siguranța joburilor pentru echipa noastră” zic ei și mi se pare fair.

Sunt trei tipuri de meniuri: Standard (225 de lei/săptămâna), Vegetarian/De post (225 de lei/săptămâna) și Gourmet (275 de lei/săptămâna). Pentru meniurile standard înseamnă cam 45 de lei pe zi cu tot cu prânz (două feluri) și cină (cu desert). Sunt însă disponibili doar de luni până vineri, dar în weekend te mai descurci și tu. Sau, mai bine, mânânci mai puțin - că doar suntem în criză - și așa îți păstrezi mâncare și pentru weekend.

Lasagna de vită, pui cu sos alb și ciuperci, ciulama de pui cu mămăliguță, negresă cu glazură de ciocolată belgiană, supă cremă - sunt câteva din lucrurile incluse în meniu, în caz că te întrebai.

Mâncarea se livrează într-un ambalaj de protecție, fără contact uman. Tu plătești o singură dată, iar ei vin zilnic la tine. Și oamenii poartă echipamente de protecție, măști, mănuși, din pozele pe care le-am văzut pe pagina lor de Facebook. Pare o combinație bună!

good food mancare de pandemie coronavirus
LIVRATORI GOOD FOOD. FOTOGRAFIE DE PE CONTUL LOR DE FACEBOOK

ALȚI LIVRATORI DE MÂNCARE

La Uber Eats au băgat livrare gratuită, dacă folosești codul „LIVRAREGRATUITA” și dacă folosești „CODREVOLUT”, ai reducere de 50 de lei la prima ta comandă. La FoodPanda ai livrare gratuită cu codul „STAUACASA” și la Glovo poți avea două livrări gratuite cu codul C8K1EVE, dacă n-ai mai comandat până acum. Deci, practic poți să mănânci ca sultanul în plină epidemie.

De la atâtea restaurante, am gura apă. E mișto totuși să vezi, că în situații de criză, oamenii care au localuri, se gândesc la modalități prin care să le fie și lor mai ok, dar și nouă. Deci, hai să consumăm mâncare de la localurile care o duc mai nasol în perioada asta. Așa te asiguri că o să stai la bere în pub-ul tău preferat când trece nebunia.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.