Proprietarii unui club din Brașov au avut o inițiativă inedită și vin în ajutorul persoanelor fără adăpost în timpul epidemiei de coronavirus.
Odată cu anunțarea noilor măsuri, petrecerile s-au anulat, iar clubul și-a închis ușile pentru cei dornici de distracție. În acest context, proprietarii au transformat spațiul în adăpost pentru oamenii străzii, unde aceștia pot sta izolați pe toată perioada stării de urgență.
Astfel, barul, pupitrul DJ-ului şi ringul de dans din clubul „4rooms” au fost înlocuite cu saltele. De asemenea, proprietarii au amenajat și o zonă pentru dușuri, iar un restaurant din apropiere le asigură nevoiaşilor două mese calde pe zi.
„Stai acasa, dacă ai casă! Dar, dacă n-ai casă, ce faci? Mergi la club! La club? O să ziceți c-am luat-o razna de la izolare, dar nu, nu am luat-o razna. Ne-am organizat, am creat dușuri la toalete, am făcut rost de mâncare de la restaurantul de deasupra, am sunat prietenii să facem rost de produse de igienă personal, haine, papuci”, a declarat reprezentantul barului, Alina Ariton, pentru Știrile PRO TV.
Localul are o capacitate de 80 de persoane și la scurt timp după ce au pornit inițiativa, zece persoane au fost deja cazate acolo.
„Sunt aduși inclusiv de la Spitalul Județean de Urgență Brașov, sunt cazați atât pe strada Zizinului la adăpostul de noapte, unde locurile s-au epuizat și în acest moment ni s-a oferit un sprijin din partea comunității, aceasta locație, și a început și aici numărul să crească”, a spus Lucian Isaicu, de la Direcția de Asistență Socială Brașov.
În plus, oricine își dorește să facă o faptă bună poate dona cărți de joc, table, remi pentru a le ține oamenilor din adăpost mintea ocupată. Pentru mai multe detalii, puteți contacta reprezentanții clubului printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook.