În perioada pandemiei de coronavirus, nici ceremoniile de absolvire nu mai sunt la fel. Pentru a respecta regulile de distanțare socială, toate evenimentele s-au anulat sau amânat, dar o universitate din Japonia a găsit o alternativă cu totul inedită.
Studenții acesteia au reușit să ia parte la ceremonie cu ajutorul unor roboți. Fiecare absolvent a primit un robot, pe care l-a controlat de la distanță prin intermediul laptopului, relatează Reuters. Roboții folosiți pentru ceremonia de absolvire de la Universitatea de Business din Tokyo au fost îmbrăcați în robe și au avut chiar și o tocă.
În loc de fețe, roboții aveau tablete prin intermediul cărora studenții s-au conectat de acasă și au controlat mașinăriile pentru a-și ridica „personal” premiul. Aceștia au urcat pe podium, unul câte unul, și și-au primit diplomele. Mai mult, profesorii care au fost prezenți i-au aplaudat, iar decanul Kenichi Ohmae a pus diplomele pe un raft montat pe roboți.
„Cred că este o experiență cu totul nouă, să primești un certificat într-o zonă publică în timp ce tu ești în spațiul privat”, a spus Kazuki Tamura prin intermediul apelului live, în timp ce își primea diploma.
De asemenea, reprezentanții universității speră ca această abordare să fie folosită și de alte școli, pentru a evita evenimentele cu multe persoane.
FOTO: The Sun