Un hoț care sparge case mi-a povestit cum e viața lui acum că toată lumea-i în izolare

Un hoț care sparge case mi-a povestit cum e viața lui acum că toată lumea-i în izolare

De când suntem în izolare, iar toată lumea stă acasă, m-am tot întrebat oare ce fac hoții. Că e clar că nu e tocmai ușor să fii unul în perioada asta. 

Ca să aflu asta, un dealer de droguri mi-a făcut legătura cu un hoț care spărgea case și și-a petrecut majoritatea vieții de adult în închisoare. În cercurile de infractori, hoții ăștia sunt considerați de cea mai joasă speță pentru că fură de regulă de la familii nevinovate. Iar acum că toată lumea e obligată că stea în casă, am vrut să știu dacă au renunțat la activitate sau au devenit și mai nerușinați. Așa că am stat la telefon de Rob*, care a fost de acord să-mi vorbească prin ușa lui antiefracție din estul Melbourne, Australia.

VICE: Bună, Rob, ce mai faci zilele astea?
Rob:
 Pe dracu. Mult Call Of Duty. Și mă gândesc cum să mai fac un ban. Nu prea am noroc. Încerc să obțin niște bani împrumutați acum ceva timp. Sunt plătit pentru asta?

Nu, îmi pare rău. Ce faci acum că toată lumea stă acasă?
Îmi iau echipamentul cu vizibilitate ridicată și intru în curțile oamenilor cu sculele mele, iar dacă cineva mă prinde, le zic că am greșit casa. Și plec de acolo. Sunt o groază de case care-s goale după prânz. Oamenii ies pe afară. Am fost forțat să sparg mașini și să iau orice găseam. Știu că nu-i corect ce fac și că-i vina mea. Am fost băgat de prea multe ori la închisoare ca să pot să mă angajez. Am încercat chiar și să vând droguri, dar am fost păcălit și bătut.

 

Care-i cea mai mare captură a ta de când e carantina?
Majoritar carduri de credit din mașini. Le folosesc ca să cumpăr vouchere și țigări.

Izolarea te-a făcut mai neatent?
Uite care-i treaba, știu tipi care vorbesc mereu despre cum vor să spargă un supermarket sau o benzinărie, dar pe bune acum, ce căcat vei obține de acolo? Câteva sute? Nu mai păstrează sume mari în case. Niște tipi pe care-i cunosc au făcut o porcărie imensă. Nimeni nu vrea să intre peste o familie și să le facă rău când sunt la pământ. Și nici eu nu vreau asta. Uneori te saturi și ai impresia că-ți atârnă tot greul pe umeri. După care te transformi în persoana asta lacomă și te trezești că umbli prin sertarele cuiva. E de căcat. Am încercat să cerșesc, dar m-am simțit aiurea pentru că nu trăiesc pe străzi.

Înainte de prima tură în închisoare, cum ai fost prins?
S-a întors stăpânul casei și am fugit. Iar tipul care era cu mine și-a scăpat ghiozdanul, iar poliția i-a găsit buletinul. M-a sifonat. Și se tot plângea cum el are copii și că nu putea să intre la închisoare. Și că oricum eu eram de vină pentru că i-am băgat ideea în cap. De căcat. Ce să faci? Furam și din celulele închisorii Fulham.

De ce te-ai apucat de spart case?
Totul a început cu drogurile. Dacă e să fiu sincer. Eram pe metamfetamină și nu aveam bani să fac rost de mai multă. Așa că am spart casa dealerului. Eram disperat, astfel că pur și simplu am făcut-o. O știam pe o tipă care și-o trăgea cu el și am atras-o în poveste. A mers la el acasă și s-au distrat împreună. Mi-a dat un mesaj când mergeau la Mc a doua zi. Am intrat prin spate și am luat orice am găsit. Era un sfert de marfă și vreo sută de dolari.

Deci furai de la alți infractori?
Nu, așa am început. Apoi îți dai seama că e foarte periculos. Unul putea să aibă și pistol. Sau mai rău, să nu fi dormit de câteva zile. Cine știe ce se putea întâmpla. Iar cu cât îmbătrânești, nu mai ai același sânge în coaie. Așa că îți spui, la dracu cu ăștia, voi sparge case.

Cum alegi casele?
Dacă suntem câțiva, luăm la rând casele cu camere de supraveghere și tot ce trebuie. Așa poți să-ți dai seama dacă au un seif sau ceva important. Majoritatea oamenilor au impresia că o cameră te poate proteja, o face, dar noi fix după asta ne uităm, după mașini parcate în față și alte chestii de genul. Când suntem disperați, spargem și-n timpul zilei să vedem ce obținem. E fascinant câte case sunt goale în amiaza mare.

Care a fost ultimul tău job?
Te referi la un job real? Le-am făcut probleme celor de la forțele de muncă în urmă cu câteva luni pentru că n-am mai reușit să ajung la jobul găsit de ei. Îmi plăcea, mă puneau să dactilografiez ziare vechi pentru consiliul local. Era un post normal, aveam propriul computer și un birou.

Crezi că te vei întoarce la spart case odată ce se termină carantină?
Sper să găsesc ceva mai bun. M-am mai oprit și-n trecut, depinde. Dacă încerc să obțin bani pentru droguri. E greu de răspuns. E ca și cum m-ai întreba dacă voi înceta vreodată să fiu disperat? Cine știe. Doar mai disperat decât cu tot căcatul ăsta cu corona.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.