Regizorul serialului „La Casa de Papel”, obligat să renunțe la unul dintre personajele celebre ale producției

Se pare că Alex Pina a fost nevoit să renunțe la unul dintre personajele populare ale serialului „La Casa de Papel”.

După încheierea celui de-al patrulea sezon al serialului „La Casa de Papel”, creatorii producției au confirmat și cel de-al cincilea sezon, însă nu au dezvăluit o dată oficială pentru lansarea acestuia. Totuși, este de așteptat ca în cincilea sezon să revedem o mare parte din personajele deja populare ale show-ului, printre care Tokyo, Helsinki, Denver, Monica, El Professor și Rio. În schimb, rolul lui Berlin rămâne cu un semn de întrebare, după ce regizorul Alex Pina a declarat că s-au făcut multe presiuni asupra sa, pentru a elimina acest personaj din serial.

În primele două sezoane, Berlin a fost unul dintre principalii antagoniști, devenind celebru pentru replicile sale acide și pentru acțiunile violente, față de alte personaje.

 

Deși Berlin a fost o adevărată „forță malefică” în acest serial, Alex Pina a dezvăluit că nu a vrut să renunțe la acest personaj.

Cineva mi-a spus că personajul lui Berlin nu se potrivește cu povestea noastră. Mi-a spus să îl tai din scenariu. Dar eu nu am intenționat să fac asta. Poate că Berlin e un tip misogin, narcisit și psihopat, în multe feluri. Dar de ce să nu păstrăm un astfel de personaj în serial și să lăsăm publicul să decidă de partea cui este?”, a declarat Alex Pina.

De-a lungul timpului, serialul „La Casa de Papel” a adus pe micile ecrane o mulțime de personaje interesante, cu povești aparte, așa că regizorul Alex Pina consideră că Berlin își merită partea sa din serial.

Televiziunea e insipidă. Totul a devenit plictisitor pentru că nu se întâmplă nimic. Publicul vrea să vadă acțiune, și nimic nu e mai bun decât un personaj negativ, cu care să empatizăm”, a spus regizorul.

Ce spune Pedro Alonso despre personajul său?

De asemenea, Pedro Alonso, actorul care îl interpretează pe Berlin, și-a exprimat părerea în legătură cu personajul pe care îl interpretează.

Oamenii trebuie să fie atenți, pentru că sunt sigur că Berlin nu e genul de tip cu care ți-ai dori ca fiica ta să se mărite. Chiar dacă latura sa dominantă și felul său de a conduce lucrurile ne provoacă repulsie, în același timp, Berlin ne oferă un sentiment de siguranță”, a dezvăluit Pedro Alonso.

Berlin ar putea să aibă propriul său serial

Se pare că Alex Pina are de gând să producă și câteva spin off-uri, după succesul înregistrat de serialul „La Casa de Papel”, iar Berlin ar putea avea propria sa poveste.

Locul lui Berlin este foarte clar în acest serial. El este un misogin, un psihopat, un egocentric, un narcisist, un delincvent și un violator. Și totuși, sunt și oameni care îl adoră, pentru că el apreciază prietenia, loialitatea și fraternitatea”, a spus Alex Pina.

Deși nu a fost confirmat niciun spin-off, ne putem aștepta ca Berlin să aibă parte de propriul său serial, după încheierea proiectului principal „La Casa de Papel”.

Foto: Netflix, Oprah Magazine, Express UK

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.