Edilul Constanței susține că ar putea trimite bolnavii de Covid-19 în Germania, dar nemții neagă

Dacă pentru majoritatea pandemia înseamnă o lovitură pe toate planurile sau chiar o nenorocire, pentru unii politicieni este o oportunitate de îmbunătățire a imaginii personale, chiar dacă asta presupune amăgirea celor infectați cu COVID-19.

La începutul lunii, primarul Constanței, Decebal Făgădău spunea pentru o publicație locală: „Cazurile grave infectate cu COVID-19 de la Constanța ar putea fi transferate în Germania”. După care se bătea singur pe umăr că astfel reușește să prevină scenariul cel mai rău: „Eu nu am făcut aceste adrese ca și cum suntem deja la capacitate maximă, sufocați, și căutăm disperați soluții. Lucrurile trebuie gândite din timp și planificate.” Declarațiile au fost preluate și de presa centrală.

Edilul preciza că poartă discuții cu primarul orașului Dusseldorf, Thomas Geisel, în vederea unui eventual transfer al bolnavilor în stare gravă, în țara cu unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate. Contactată de VICEPrimăria Dusseldorf dezminte însă informațiile și spune că au primit un e-mail de la edilul român, însă nu au derulat nicio discuție în vederea unui eventual transfer de persoane infectate.

„Pe 1 aprilie s-a primit un e-mail din partea domnului Făgădău adresat primarului Thomas Giesel. Însă, în legătură cu ajutorul privind preluarea pacienților infectati cu coronavirus, nu suntem partenerul potrivit de discuții, deoarece posibilele preluări și distribuiri ale pacienților din alte țări ale UE sunt realizate de către structurile centrale. Până acum, orașul Duesseldorf nu este în niciun fel implicat într-un astfel de transfer”, se arată în răspunsul primit de la reprezentantul biroului de comunicare al primarului Dusseldorf, Annika Mester.

Mai mult, primarul Constanței susține că a solicitat Ministerului Aparării din Germania ajutorul în vederea asigurării unui eventual transfer al pacienților către această țară cu o aeronavă specializată - Airbus A310 MedEvac. Contactați de VICE, și reprezentanții Ministerului Apărării din Germania au infirmat o colaborare cu primarul mioritic.

„Nu confirmăm solicitarea [primarului Făgădău]. Este neobișnuit ca un primar al unei țări străine, chiar dacă este aliată, să comunice cu Ministerul Apărării. De obicei, așa cum a fost și cazul solicitării Franței, ministerele Apărării comunică între ele în legătură cu aceste probleme. În alte situații, ministerele de Afaceri Externe clarifică solicitările de ajutor din partea altor țări, chiar și cele executate de Forțele Armate”, se arată în răspunsul primit de la reprezentantul biroului de presă al Ministerului Apărării german, locotenent colonel Lars Ebinger.

Confruntată cu această situație, purtătoarea de cuvânt a primăriei, Adriana Deoanca, mi-a spus: „Au fost doar niște discuții de principiu, în eventualitatea că se agravează situația, dar din fericire nu este cazul”. În Constanța sunt în acest moment 163 de cazuri de coronavirus, conform Grupului de Comunicare Strategică. După ce a fost refuzat de autoritățile germane, Făgădău nu a mai ieșit în presă să anunțe bolnavii de Covid-19 că nu va exista un transport în Germania. Am încercat să-l sun și pe primarul Decebal Făgădău, dar de ceva timp nu-mi răspunde la telefon.

 

Nu este prima dată când primarul Constanței încearcă să pozeze în protector al celor năpăstuiți de COVID-19. La începutul lunii, s-a lăudat pe Facebook, că împreună cu viceprimarii Dumitru Babu și Costin Răsăuţeanu „am donat spitalului nostru [de Boli Infecțioase] cinci aparate și cinci mii de kituri de testare Covid-19.” Paradoxal, a pus haștagul #uniitacsifac.

Făgădău a explicat că cei 22 de mii de euro, valoarea în bani a donației provenite din China, vin din buzunarele sale și ale celor menționați. În contextul unei crize acute de astfel de materiale și în lipsa furnizorilor, a ales să facă chetă și să achiziționeze produsele în nume propriu, în loc să aloce sume importante din fondurile Primăriei și să profite de oportunitatea de a cumpăra stocuri suficiente pentru spitalul pe care îl are în subordine.

Ca o „întâmplare”, gestul lui a fost popularizat instant pe Facebook de toate companiile de servicii publice din Constanța: Direcția de Taxe și ImpoziteRegia Domeniului Public și Privat, Direcția Generală de Asistență SocialăRADET. Dar primarul neagă că ar avea vreo legatură cu asta.

primarie constanta
MAI MULȚI MUNCITORI MONTEAZĂ UN CATARG PE CARE SĂ ARBOREZE STEAGUL PRIMĂRIEI CONSTANȚA ÎN CURTEA SPITALULUI DE BOLI INFECȚIOASE. FOTOGRAFIE DE SORIN BELU

Dar manevrele de marketing și PR nu se opresc aici. În aceeași perioadă, Făgădău a investit în ridicarea a trei catarge, pe care a arborat, în curtea Spitalului de Infecțioase, cel mai important obiectiv aflat în atenția jurnaliștilor în perioada asta, în primul rând steagul cu însemnele primăriei Constanța. Apoi a pus și tricolorul, și steagul UE.

Și ca și cum asta nu era de ajuns, a oferit călătorilor, prin compania de transport public a orașului, săpun de buzunar inscripționat cu logo-ul Primăriei. De parcă în autobuz ți-e mai folositor săpunul pe care îl găsești pe toate rafturile, în loc de-o mască de zece ori mai scumpă decât prețul ei real. De altfel, compania de transport public păstorită de primărie nu a alocat fonduri pentru achiziția de măști de protecție nici măcar pentru șoferi și a preferat să confecționeze în atelierul său de tapițerie măști din bumbac refolosibile, deși Organizația Mondială a Sănătății spune că sunt inutile.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.