La începutul lui aprilie, în plină pandemie, guvernul german a hotărât să sară în ajutorul industriei autohtone de sparanghel. În ciuda carantinei și a stării de urgență, până la finalul lui mai, peste 80 de mii de muncitori au fost lăsați să părăsească România, pentru a lucra pe câmpurile și în serele Germaniei. Totul trebuia făcut în condiții de siguranță maximă, cu respectarea măsurilor de distanțare socială. Ăsta era planul. „Vor putea munci în timp ce sunt în carantină”, spunea ministrul Agriculturii din Germania, Julia Klöckner, la scurt timp după ce și-a dat seama că voluntarii germani nu pot umple golul lăsat de muncitorii români.
Câteva zile mai târziu, mii de oameni se înghesuiau în parcarea aeroportului internațional din Cluj, fără a fi respectată vreo măsură de distanțare socială. Între timp, în Germania, o fermă din nordul țării care până atunci fusese considerată un model pentru celelalte, pica toate testele autorităților: locurile de cazare erau aglomerate și necorespunzătoare, mâncarea proastă, iar muncitorilor li se reținuseră actele de identitate. În vest, în orașul Bornheim, lângă Bonn, peste o sută de muncitori au protestat după ce ferma pentru care munceau nu le-a plătit integral salariile.
A fost nevoie de intervenția politicienilor pentru ca lucrurile să se miște cât de cât. De exemplu, Violeta Alexandru, ministrul muncii din România, a inspectat personal ferma din Bornheim, săptămâna trecută. Parlamentul European a anunțat și el ieri, că va discuta problemele muncitorilor sezonieri, în contextul în care cei români „asigură securitatea alimentară pentru întreaga Europă”.
Și ambasadorul României în Germania a declarat, la sfârșitul lui aprilie, că ambasada va investiga toate plângerile care i se aduc la cunoștință. Totuși, întrebată de VICE câte astfel de cazuri investighează, ambasada n-a dat niciun răspuns până la ora publicării acestui articol.
În orice caz, toate demersurile politicienilor au venit prea târziu pentru Nicolae, un muncitor de 57 de ani care a suferit un infarct și a murit în sudul Germaniei la începutul lui aprilie. Ulterior morții a fost testat pozitiv cu COVID-19. Dar, conform ziarului german Die ZEIT , românului nu i s-au recoltat probe și nici nu a fost tratat de un medic, când i s-a făcut rău la fermă. Rămâne incert dacă Nicolae a murit infectat, pentru că avea probleme și cu inima, și cu greutatea. Deși știa că are probleme de sănătate care îi pot pune viața în pericol, a ales să meargă la o muncă atât de solicitantă fizic, în timpul unei pandemii.
VICE România și VICE Germania au vorbit cu cinci români care muncesc sau urmează să muncească în ferme din Germania. Poveștile lor arată ce sacrificii fac unii români pe câmpurile celei mai bogate țări UE, pentru a-și câștiga dreptul la o viață decentă acasă.
Ion Murgu (52) face grevă pentru că nu își primește banii munciți
Am 15 zile de când sunt aici, [la ferma de căpșuni și sparanghel Bornheim, din vestul Germaniei]. Contractul era pe trei luni și acum, dacă se închide pentru c-a dat faliment, nu se mai dau banii. Contractul prevedea o mie și ceva de euro pe lună, deci trebuia să iau peste jumătate. Deocamdată nu mi-au dat nimic, altora le-au dat cinci, zece euro. Ăsta e salariu? Nu știu ce au de gând să facă, unde vom sta, cei de la sindicat încearcă să ne rezolve, e și poliție aici. Acum stau cu actele și contractul în mână, aștept să fiu chemat, să-mi verifice cipul, să vadă cât am lucrat. E o învălmășeală aici, așteptăm toți grămadă.
Condițiile de cazare sunt foarte critice. În camere stăm doi, trei, în unele chiar și patru. E urât de tot, băile și toaletele sunt foarte murdare. Avem și dușuri, dar foarte puține la peste trei sute de oameni. Abia acum trei zile, când am început greva asta cu banii, ne-au dat măști. Eram duși pe câmp la grămadă, ne urcau în mașini de parcă eram niște oi pe târlă.
Dimineața ne trezeam la patru, la cinci plecam, veneam înapoi seara, pe la șapte. Ne-au ținut și nemâncați. Azi [18 mai], când au văzut c-au venit oamenii de la sindicat, ne-au adus mâncare în câmp. Înainte, ne duceau la o cantină vai de mama ei, ne dădeau un borhot pe care nici porcii nu l-ar mânca. Abia după ce am făcut grevă ne-au dat mâncare cât de cât mai bună. Dar azi ne-au adus o pizza și un suc direct în câmp. Am refuzat și ne-am întors pe jos la sediu, am mers vreo 15 kilometri.
Mie mi-au trimis contractul acasă și apoi m-au adus cu microbuzul din Turnu Severin. Am dat o grămadă de bani pe transport, două sute de euro. Eu am lucrat și anul trecut la ferma asta, dar nu era acest patron, era mult mai bine. În țară sunt casnic, mă ocup tot cu agricultura. Mă descurc greu, că sunt multe cerințe acolo, am copii, familie, am grijă și de părinți. Și acum să plec fără bani, fără nimic?
Interviul telefonic a avut loc joi, 18 mai. Ferma în care muncea a dat faliment la începutul anului. Lichidatorul fermei contestă acuzațiile aduse de muncitorii sezonieri și de sindicatul german care-i reprezintă, FAU Bonn. Bornheim e situat la 1 700 de kilometri de Drobeta Turnu Severin, adică locul din care Ion a luat autocarul către Germania. La începutul lui aprilie, ministrul agriculturii german, Julia Klöckner, a promis că planul său de salvare a agriculturii germane nu va include curse interminabile de autocar prin Europa.
Helga (35) n-a fost dusă la medic la timp, când s-a accidentat
În ultimii cinci ani, am fost la cules de căpșuni în Griesheim, [aproape de Frankfurt]. Patronul e foarte agresiv și obraznic. Românilor le spunea că, dacă nu-s buni de muncă, îi trimite acasă. Veneau, munceau două-trei zile și apoi îi trimitea înapoi în țară. Erau oameni mai bătrâni, care nu pot munci la fel ca un tânăr în putere. Îmi venea să plâng, mi-era milă de ei. Împrumutaseră bani să plătească comision și apoi cu ce s-au ales?
Prima oară am ajuns acolo prin niște oameni de la noi de la țară (n.r. județul Vâlcea), am dat trei sute de euro comision firmei de intermediari și 150 de euro pe drumul dus, a trebuit să fac banii ăștia doar ca să pot ajunge acolo. Am muncit două săptămâni, am achitat datoriile, apoi am strâns și eu ceva într-o lună și m-am întors acasă cu 1 800 de euro. Eu nu am stat niciodată mai mult de o lună jumătate, că sunt multe restricții. De exemplu, uneori te trezesc și la patru dimineața, ca la ora cinci să pleci pe câmp, te muncesc de pici din picioare. Iar dacă se întâmplă asta, îți spun „lasă că-ți trece”.
Acolo m-am lovit odată. Lucram în hală, când am ridicat o cutie de carton cu caserole cu căpșuni. Era un pic grea, sub picioare aveam paleți de lemn, mi-a alunecat piciorul și m-am lovit cu mușchiul spatelui de un fier. Am țipat, am plâns, celelalte fete râdeau de mine, ziceau că mă prefac. L-am anunțat pe patron, dar a spus că-mi trece, deși durerea coborâse în picior, care îmi amorțea. S-a făcut o gâlcă roșie la spate, iar când am ajuns în sfârșit la doctor, m-a băgat direct în operație, făcusem o tumoare la mușchi și a trebuit să taie din el. Am sângerat două săptămâni, am mers zilnic la pansat.
Din cauza asta, anul ăsta am rezistat doar cinci zile la muncă, adică în izolare. Ei voiau să mă țină două săptămâni. Când am zis că plec, n-au vrut să-mi dea actele înapoi. Când ajungi, îți opresc buletinul pe toată durata sezonului, îți dau doar o copie. Așa au făcut mereu. Am apelat la Faire Mobilität, [proiect al Confederaţiei Sindicatelor Germane care consiliază muncitorii sezonieri din Europa Centrală și de Est]. După ce a vorbit cu ei, am fost la patron în birou, dădea cu pumnii în pereți, se uita urât la mine. M-am speriat, era și nevasta lui acolo, țipau unul la altul. Până la urmă, mi-a dat buletinul înapoi.
Am suportat toate chestiile astea de nevoie. Ne descurcăm foarte greu, în țară nu muncesc, iar soțul lucrează când și când, în construcții, la negru. Acum am intrat la curățenie, îmi dau opt sute de euro pe lună.
Emanuel (32) a plătit cazarea mai scump decât scria în contract
Mai întâi am mers în Anglia, dar lucrez în Germania, ca sezonier, de 12 ani. De câțiva ani, stau acolo cam juma de an, în agricultură și ce mai prind pe lângă. M-am dus pentru traiul mai bun - fac alți bani acolo. Am un apartament de renovat, familie, copil. În România, lucrezi pe patru-șase sute de euro, mai că trebuie să aduci tu bani de acasă, ca să-ți ajungă de ce-ți trebuie. Inițial am plecat prin firme intermediare. Acum mă cheamă patronul din Germania. Lucrez la el de nouă ani, mi-a trimis contractul cu tot cu bilete de avion.
Ferma e mică, suntem cinci-șase muncitori, cu tot cu patron. Prefer să-mi dea el directive, decât șefi polonezi, români sau alte nații. Știu ce am de făcut, există un fel de prietenie între mine și el. E, cum ar veni, a doua familie. Eu sunt și omul de legătură pentru el, i-am mai adus trei oameni când am plecat. Deja e de parcă aș fi angajat full time, nu sezonier.
Stăm două persoane în cameră. Avem dușuri, dar toaleta e veceu ecologic, n-avem grup sanitar ca acasă. Plata e 9,50 euro pe oră. Sâmbăta ni se dau banii, duminica e liber, cu excepții. Dacă vine ploaie mare sau dacă e de irigat, se muncește și atunci o oră sau două. Programul e undeva la nouă ore pe zi. Avem o pauză de cafea dimineața și una de masă, la unu.
Am avut și eu probleme. Acum cinci ani, am mers printr-o firmă de intermediari la o companie de montat panouri publicitare. Mi s-a specificat în contract că primesc 1 500 de euro, iar pentru sâmbătă și duminică mi se cereau 20 de euro comision de cazare. Când am ajuns, mi s-a zis că asta era suma pentru fiecare zi. M-am întors, banii care îmi rămâneau după cheltuieli îi făceam și-n țară și măcar stăteam lângă familie.
La sparanghel se fac bani. Știu oameni care câștigă câte trei, patru mii de euro într-o lună jumate, două. Că e explozia aia de sparanghel, câteva luni pe an. Am fost și eu acum câțiva ani, dar la sfârșitul perioadei și am prins câmpuri neroditoare. Câștigam undeva la 40-50 euro pe zi, dar dacă scad cazarea și ce mai dădeam pe țigări, ajungeam la 20 pe zi. În plus, abia după o săptămână mi-au dat buletinul. N-am stat mult, că dacă nu câștig bani și treaba nu e bună, prefer să vin acasă.
Toată lumea întreabă de ce nu-și culeg nemții legumele. Eu am lucrat și la o firmă de instalații, că-s de meserie. Un instalator are cam 35 de euro pe oră. Nu vine neamțul de la banii ăia să lucreze în agricultură, pentru zece euro pe oră. De aia ne aduc pe noi, din România sau Polonia, pentru că e mâna de muncă ieftină. Fermierii precum patronul meu lucrează, dar pe un neamț de la oraș nu l-aș vedea. Ar trebui să fie foarte grav în Germania, ca nemții să ajungă să lucreze în agricultură.
Pentru mine, a meritat efortul, financiar nu pot să mă plâng. Banii câștigați îi investesc în familie. Sunt un pic îngrijorat cu virusul, dar și în România poți lua, aici mă simt mai în siguranță.
Dan Moroșan (50) merge la sparanghel cu cei doi fii
Am vreo 13 ani de când lucrez la o firmă din Erbes, [o comună din vestul Germaniei]. În România, fac agricultură, mai am și niște animale, iar toamna merg la cules de mere într-o livadă. Dar în județul Vaslui, de unde sunt eu, e greu să faci bani și la țară, degeaba ai animale, dacă n-ai și-un ban.
L-am cunoscut pe patronul din Germania pe Internet, mai fuseseră niște prieteni de aici. Ne-au plătit avionul, n-am mers prin intermediari, nu ne-au luat buletinele.
Cu banul e corect, îți dă până la ultimul cent. Contractul e pe două luni, dar dacă nu se termină sezonul și mai este marfă, facem prelungire pe două-trei săptămâni, chiar o lună. În două luni n-am voie să ajung acasă fără 3 200 - 4000 de euro, depinde și de marfă, de anotimp. Plata e 9,35 euro pe oră, iar când prind zile frumoase muncesc și 12-13 ore. De exemplu, azi am băgat nouă ore în câmp, plus o oră jumate la hală.
Cu banii munciți în anii ăștia am ridicat casă unui băiat, că am doi, unul de 22 și altul de 20. Amândoi sunt cu mine la muncă. Stăm în rulote câte doi oameni, avem dușuri, apă caldă, toalete. Avem și o bucătărie în care ne facem singuri mâncare. Dimineața și seara mâncăm din banii noștri, la 12 ne dau ei o masă. Mi se pare o muncă ușoară, sunt învățat de atâția ani cu ea. Și unde s-o faci la noi în țară? În România, toți sunt hoți, îți dau bani puțini și pe bucăți.
Mi-am făcut griji legat de coronavirus, dar de două săptămâni, de când am venit, suntem în carantină, n-avem voie să ieșim în oraș. Ne dau măști, mănuși, când mai vine căldura mare le dăm jos, dar suntem la distanță, peste doi metri unul de altul, că muncim pe rânduri. La aeroport și-n avion, oamenii erau cu măști, cu mănuși, am fost doar câte doi pe scaune, aeroporturile erau pline de doctori, poliție, ne-au luat temperatura. Dacă ar fi să mor, mor oriunde. Și aici ne facem griji, și-n România. Dar oricum, nu umblăm nicăieri, numai în câmp și acasă.
Codruț Moșanu Gheorghe (53) a muncit și 15 ore la un abator
Eu am nevasta plecată într-un oraș din Germania de două luni. A făcut deja patru mii de euro, în afară de ce a cheltuit pe mâncare și altele. După ce se întoarce, plec și eu. De 11 ani merg în agricultură și tot așa voi merge, pentru că se plătește cel mai bine. Culeg sparanghel, ridichii, păstârnac, morcov, praz, ceapă, orice. Noi dăm un comision de 30 de euro, iar la plecare mai dăm două sute, pentru că plătim drumul dus-întors.
Sunt și samsari, intermediari din ăștia români care vin și îi păcălesc pe cei care nu știu. Ăia tot timpul trag țeapă, iar săracii români își trag sufletul, muncesc două-trei luni și vin doar cu șapte, opt sute de euro, o bătaie de joc. Noi plecăm cu contract, știu unde mă duc, știu ce fac.
Prefer să trag din greu la nemți, pentru că la noi nu se oferă niciun fel de condiții. La Vaslui, la 35 de kilometri de satul meu, e un abator de pui unde-ți dau 1 500 de lei pe lună. Nu-mi convine, pentru că acolo trebuie să muncești de la șase dimineața până la ora nouă sau zece seara, mai rău ca-n Germania. Nu-i normal să muncești atâta pentru banii ăia. Șmecherii României s-au îmbogățit și nu fac nimic pentru săraci și necăjiți.
Când eram sănătos cu spatele, eram mult mai activ. Acum muncesc mai mult în hală, la lăzi, de dimineața până seara, dar măcar nu mai stau atâta aplecat, că nu mai am forța de altădată. Anul trecut a început și copilul meu să vină cu noi, are 20 de ani. Cum a terminat liceul, a plecat în Germania. După trei luni, anul trecut, el și nevasta mea au venit cu 14 600 de euro acasă. Au mai fost și-n altă parte, cu altă firmă, s-au mai întors cu zece mii de euro. Se fac bani, dar nu cu firmele astea fantomă.
Unde merg eu, avem șef de câmp. Are un aparat, iar tu ai un cip prin care-ți verifică numărul de lăzi făcute. Dimineața, apropii cipul de el și văd: băi, eu ieri am făcut 93 de lăzi. Totul organizat, frumos. Dar sunt și nemți care-și bat joc de români. Acum câțiva ani, am lucrat la un abator. Mă trezeam în fiecare noapte la unu și ajungeam înapoi la patru dup-amiază. Eram în linia de tăiere și am avut o viață grea, am crezut că nu mai scap. Mă adusese într-o stare de disperare, de nejudecată, nu mă mai puteam controla. Agricultura e parfum pentru mine.
Notă: Fotografia de deschidere a fost schimbată, pentru a proteja identitatea persoanei care apărea în imagine.
