„Miracolul din celula 7”, cel mai emoționant film al anului 2020? Care este povestea din spatele producției!

Dacă încă nu l-ai urmărit, îți recomandăm să îți pregătești un pachet de șervețele, pentru că acest film te va face să verși câteva lacrimi.

Dacă ți-ai petrecut perioada de izolare stând în fața televizorului sau a laptopului, urmărind filme pe Netflix, atunci cu siguranță ai văzut în lista de sugestii și pelicula „Miracolul din celula 7”. Fimul a fost mult timp în trending, iar povestea este una extrem de emoționantă. Este un film despre iubire, valoare, dar și despre abuzul de putere. Despre diferențele sociale decisive pentru un destin, dar și despre lecția de viață pe care o dă iubirea sinceră.

Așa că dacă încă nu l-ai urmărit, îți recomandăm să îți pregătești un pachet de șervețele, pentru că acest film te va face să verși câteva lacrimi.

Despre ce este vorba în filmul „Miracolul din celula 7”?

Personajele principale ale filmului sunt Ova și tatăl ei, Memo, care se confruntă cu probleme psihice. Cei doi duc o viață liniștită în munți, până când într-o zi, Memo este acuzat pe nedrept de o crimă. Acesta este trimis la închisoare, iar Ova face tot posibilul pentru a demonstra nevinovăția tatălui ei. Viața lui Memo în închisoare este un adevărat coșmar, deoarece toți deținuții se întorc împotriva acestuia.

În timp ce Ova încearcă să găsească un martor care să spună adevărul în fața poliției, Memo primește sentința capitală și este condamnat la moarte. Vor reuși Memo și Ova să se întoarcă la viața lor normală? Asta veți afla doar dacă veți urmări filmul!

Este filmul inspirat după o poveste reală?

Filmul nu are la bază o poveste reală, dar a fost inspirat de producția sud-coreeană „Miracle from Cell No.7”, lansată în 2013. Totuși, versiunea turcească este mult mai dramatică, în timp ce versiunea originală este o combinație de dramă și comedie.

Care au fost impresiile oamenilor?

După ce au urmărit filmul, o mulțime de persoane și-au exprimat părerea pe rețelele de socializare.

Doar ce am terminat de văzut Miracolul din celula 7 și trebuie să recunosc că niciodată nu am plâns așa de tare la un film”, a scris un internaut.

Miracolul din celula 7 este un film care a dovedit lumii că și bărbații pot să plângă”, a scris un alt utilizator.

Am văzut acest film și am plâns atât de mult. Nici măcar nu mi-e rușine să recunosc asta”, a fost o altă părere de pe Twitter.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.