Turismul se numără cu siguranță printre sectoarele cele mai afectate în perioada pandemiei. Însă, trebuie să recunoaștem, că nici înainte mulți dintre noi nu obișnuiam să ne facem vacanțele în țară.
În această situație se află și Munţii Rodnei. Deși peisajele de aici îţi taie răsuflarea, iar ospitalitatea localnicilor te îmbie să descoperi natura, puţini se aventurează să investească în această zonă.
Astfel, primarii din zonă au venit cu câteva idei inedite. În timp ce unul oferă gratuit terenuri, pentru cei care își doresc să contruiască pesiuni, un altul recondiţionează case bătrâneşti. În acest mod, ei încearcă să îi tenteze pe oameni să pornească afaceri în localităţi unde acum nu există turism.
În comună Parva, aflată la poalele munţilor Rodnei, primarul oferă 20 de hectare pentru cei care vor să contruiască pensiuni și cabane. Totuși, ei trebuie să respecte specificul locului.
„Ne dorim să putem duce încet-încet localitatea spre un turism civilizat. Adică, să o acredităm, să o omologăm ca şi staţiune turistică de interes local”, a declarat Ioan Strugari, primarul comunei Parva, pentru Știrile PRO TV.
Programul „Nu lăsa să piară casa de la ţară”
De asemenea, în Sângeorz-Băi, primarul a reabilitat pe banii lui o casă bătrânească. Acesta susține că a desfăcut-o bucată cu bucată şi cu mici modificări, a transformat-o în pensiune. Astfel, el își dorește să dea un exemplu întregii comuntități.
„Acesta casă minunată este de prin 1920. Este o casă tradiţională din oraşul Sangeorz Bai. Aici a fost singura cameră de locuit. Aici este livingul acum, tinda cum se spune. Era șura unde se băga fânul, se urcă în pod...”, a declarat primarul oraşului, Traian Ogagau.
Cazarea într-un asemenea loc costă 700 de lei pe noapte în timpul săptămânii şi 1000 de lei în week-end.