Dacă ai urmărit-o pe Xena, în urmă cu 20 de ani, atunci cu siguranță îți aduci aminte și de celebrul Hercule, care a fost interpretat de actorul Kevin Sorbo. În 1995, americanul cucerea inimile tuturor femeilor cu rolul său din serialul „Hercules: The Legendary Journeys”, în care acesta se lupta cu diferite creaturi mitice și încerca să învingă forțele răului, pentru a-și apăra poporul.
Serialul a fost difuzat și în România și a avut în total șase sezoane, însă, efortul depus la filmări l-a afectat destul de mult pe Kevin Sorbo. În 1997, pe când avea 38 de ani, Sorbo se afla într-un turneu de promovare a filmului „Kull the Conqueror”, când a început să se simtă rău. Actorul a suferit un anevrism la umăr, care i-a cauzat ulterior patru accidente vasculare cerebrale.
„Doctorul mi-a găsit o umflătură în umăr, dar nu mi-a spus ce ar putea să fie cu ea, credea că ar fi cancer. Nu puteam să ridic nici măcar 4 kilograme”, a povestit Kevin Sorbo, despre prima vizită la medic.
După ce a plecat de la doctor, actorul a început să se simtă amețit, iar apoi și-a pierdut conștiența și a fost dus de urgență la spital, de către iubita sa. Acolo, doctorii l-au diagnosticat cu anevrism și atac cerebral. Actorul a petrecut opt zile la terapie intensivă, iar apoi, recuperarea a durat încă trei luni.
În urma acestor probleme de sănătate, Kevin Sorbo a fost nevoit să renunțe la o parte din proiectele sale, fiind extrem de slăbit. De altfel, actorul a păstrat secret acest incident, până în momentul în care și-a revenit complet. În urma atacurilor cerebrale, Kevin Sorbo și-a pierdut 10% din acuitatea vizuală și s-a confruntat cu migrene și stări de amețeală.
În autobiografia „True Strength”, Sorbo a povestit cum a trecut pentru acest incident din viața sa, și cât de mult l-a ajutat soția sa să își revină.
„Am trecut de la medicina din Vest, la cea din Est”, a spus Sorbo. „Am făcut acupunctură și yoga. Aveam crize de anxietate”.
Actorul s-a întors apoi pe platourile de filmare, însă numărul de ore petrecute la filmări a fost redus considerabil. Scenariul a fost rescris, iar Kevin Sorbo a fost înlocuit de mai multe dubluri.
Astăzi, actorul se simte mult mai bine. Acesta are trei copii cu soția sa, Sam, și continuă să joace în filme, fiind pasionat și de golf. După succesul serialului „Hercules”, acesta a apărut în Andromeda, dar și în filme precum „What If”, „Survivor” sau „Rodeo Girl”.
Totuși, Kevin Sorbo recunoaște că viața sa s-a schimbat mult în ultimii ani.