Au trecut aproape 15 ani de la încheierea serialului „Rebelde”, o producție Televisa, care a marcat adolescența multor tineri din întreaga lume. Astăzi, actorii care au dat viață personajelor noastre favorite sunt complet schimbați. O parte din ei s-au retras de tot din lumina reflectoarelor, alții au devenit părinți, iar câțiva se bucură acum de succes la Hollywood. Noi ne aducem aminte cu nostalgie de perioada Rebelde, așa că ne-am gândit să vedem ce s-a întâmplat cu actorii din telenovelă, în ultimii 14 ani.
Mía Colucci — Anahí
După încheierea serialului „Rebelde”, Anahi și-a continuat cariera de actriță, cântăreață și compozitoare. În 2016, aceasta a lansat cel de-al șaptelea album din carieră, iar de curând, aceasta a revenit cu o piesă specială, dedicată fiului ei. Artista a renunțat la actorie în 2011, după telenovela „Dos Hogares”, iar acum se ocupă de fundația „Salvame”, prin care îi ajută pe copiii din medii defavorizate. Anahi este căsătorită în prezent cu un politician, alături de care are doi copii.
Roberta Pardo — Dulce María
După încheierea serialului Rebelde, Dulce Maria a jucat în mai multe telenovele, printre care „Mentir para vivir”, „Corazon que miente” și „Muy Padres”. Spre deosebire de colegii ei de trupă, Dulce Maria și-a continuat cariera muzicală, cel mai recent album solo fiind „DM”, din 2017. Artista s-a căsătorit anul trecut cu Paco Alvarez, după o relație de mai mulți ani, iar de curând, aceștia au anunțat că vor deveni părinți.
Miguel Cervera — Alfonso Herrera
Dacă ai fost fan al trupei RBD, cu siguranță îți aduci aminte de Alfonso Herrera, și de zâmbetul lui cuceritor. În serialul Rebelde, artistul l-a interpretat pe Miguel Arango, iubitul Miei Colucci, însă după câteva apariții în telenovele, Alfonso Herrera a reușit să se facă remarcat la Hollywood în seriale celebre precum „The Exorcist” și „Sense 8”. Actorul a devenit între timp și tătic, așa că în prezent, acesta se împarte între viața de familie și cariera actoricească.
Diego Bustamante — Christopher von Uckermann
Christopher Uckermann a decis să-și continue cariera muzicală și a lansat mai multe albume și EP-uri, care s-au bucurat de un mare succes în America Latină. Anul trecut, artistul a susținut chiar și un turneu – Sutil Universo, pentru a-și promova cel mai recent EP, care poate fi ascultat acum și pe YouTube.
Guadalupe “Lupita” Fernández — Maite Perroni
Maite Perroni a devenit în ultimul deceniu o regină a telenovelelor, având o mulțime de apariții pe micile ecrane, alături de William Levi. De asemenea, artista și-a continuat cariera muzicală și a lansat mai multe piese de-a lungul anilor. Spre deosebire de colegii săi, Maite Perroni încă nu s-a căsătorit, însă este într-o relație cu artistul Koko Stambuk, încă din 2013.
Giovanni Mendes — Christian Chávez
După destrămarea trupei RBD, Christian Chavez și-a continuat cariera muzicală și a participat la un reality show culinar. De asemenea, artistul a mai apărut în alte două filme și în câteva seriale, iar în ultima perioadă, acesta a locuit în Brazilia, unde are o comunitate mare de fani.
Victoria “Vico” Paz — Angelique Boyer
După Rebelde, Angelique Boyer și-a continuat cariera actoricească și a apărut într-o mulțime de telenovele, printre care „Teresa” și „Abismo de pasion”, care s-au bucurat de un imens succes. De asemenea, actrița are o relație de ani de zile cu Sebastian Rulli, care i-a fost partener în câteva telenovele.
Alma Rey — Ninel Conde
După încheierea proiectului Rebelde, Ninel Conde a mai avut câteva apariții în telenovele, printre care „Fuego en la sangre”, „Mar de amor” și „En tierras salvajes”. În schimb, cariera sa muzicală pare să fi luat o pauză, cel mai recent album fiind lansat în 2010.
Jose Lujan — Zoraida Gómez
Zoraida Gomez și-a continuat cariera ca actriță, jucând în alte câteva telenovele, după încheierea serialului „Rebelde”. De curând, aceasta a dezvăluit că este însărcinată și că urmează să nască anul acesta.
Pilar Gandía — Karla Cossío
După încheierea telenovelei „Rebelde”, Karla Cossio și-a continuat cariera de actriță și a jucat în alte câteva telenovele, printre care și „Like”, în care a apărut alături de Christian Chavez și Zoraida Gomez. Însă în ultima perioadă, actrița a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, pentru a se dedica fiicei sale, în vârstă de cinci ani.
Celina Ferrer — Estefanía Villarreal
Estefania Villarreal a interpretat-o pe Celina, adolescenta plinuță, prietenă cu celebra Mia Colucci. Când a debutat în serialul pentru adolescenți, Celina avea 17 ani și multe kilograme în plus. Acum, actrița are 33 de ani și se mândrește cu silueta ei, spunând că a pierdut 70 de kilograme.
Rocco Bezaury — Diego Boneta
Diego Boneta a îmbrățișat cetatea Hollywood-ului! Imediat după succesul telenovelei Rebelde, actorul a obținut roluri în filme precum „Mean Girls 2”, „Rock Of Ages”, „City of Dead Men” și „Before I Fall”.
Teodoro “Téo” Ruiz-Palacios — Eddy Vilard
Serialul „Rebelde” i-a deschis multe uși lui Eddy Vilard, care s-a bucurat de un mare succes, după ce l-a interpretat pe adolescentul timid, Teo. Actorul a jucat în multe alte telenovele, iar în prezent, acesta face parte din producția „Me Caigo de Risa”, în care apare alături de Zoraida Gomez.
Tomás Goycoléa — Jack Duarte
După încheierea telenovelei „Rebelde”, Jack Duarte și-a încercat norocul pe plan muzical și a făcut parte dintr-o trupă, până în 2011. Acum, actorul lucrează ca fotograf și își promovează creațiile prin intermediul rețelelor de socializare.
Nicolas “Nico” Ayute — Rodrigo Nehme
Rodrigo Nehme și-a continuat cariera de actor până în 2010. Acum, acesta este pasionat de călătorii și se plimbă cu motocicleta sa, dintr-o țară în alta. De asemenea, actorul este extrem de activ pe rețelele de socializare, unde publica fotografii din călătoriile sale.