O fetiță în vârstă de 12 ani, din Oradea, infectată cu coronavirus, s-a internat de bunăvoie la spital, pentru a-și proteja mama bolnavă de cancer. Fetița a insistat să fie dusă la spital și chiar și-a făcut singură bagajul, deși mama sa nu a fost de acord să o interneze.
Ariana s-a infectat cu noul coronavirus în urma unei întâlniri la o terasă, în oraș, cu niște prieteni. Confortm ziarului ebihoreanul.ro, una dintre fetițele cu care Ariana s-a jucat a fost confirmată cu coronavirus, așa că atât ea, cât și mama ei au fost ulterior testate.
Testul mamei a ieșit negativ, însă al fetiței a fost pozitiv. Ariana este un caz asimptomatic, însă aceasta a decis să se interneze și chiar a insistat ca mama ei să o lase să plece la spital.
Conform medicilor, fetița a avut un motiv serios pentru a lua această decizie: de a-și proteja mama. În urmă cu doi ani, femeia a fost diagnosticată cu cancer, a fost operată, iar în prezent urmează sesiuni de chimioterapie.
„Încă de la aflarea rezultatului, Ariana a hotărât că se internează, mi-a zis că vrea s-o las la spital. Nu avea niciun semn de boală, dar ştie de pe net şi de la televizor că şi persoanele asimptomatice pot transmite virusul. Mi-a spus hotărâtă că vrea să o sun pe doamna doctor, că vrea să se interneze. I-am răspuns că eu nu vreau, dar pur şi simplu s-a dus în cameră, şi-a făcut singură bagajul şi apoi mi-a cerut să sun la Salvare, s-o ducă la spital", a declarat mama fetiţei.
Medicul care o tratează pe fetiță a declarat că aceasta a început să manifeste simptome ușoare de boală, la câteva zile de la internare, iar în prezent se află sub tratament.