În urmă cu un an, Miley Cyrus și Liam Hemsworth îți anunțau divorțul. Apoi, la scurt timp, Miley apărea din nou pe prima pagina a tabloidelor, având o relație cu Kaitlynn Carter, care a durat doar o lună. În acea perioadă, Liam a semnat actele de divorț, în timp ce Miley spera la o reîmpăcare cu acesta.
„Miley nu se aștepta la divorț și a fost dezamăgită de decizia lui Liam, dar acum și-a revenit și pare că a trecut peste despărțire”, a declarat o sursă apropiată artistei, pentru revista People.
„Între ea și Liam a fost mereu ceva foarte special. E greu să te gândești că ea nu va mai avea parte de acele lucruri frumoase alături de Liam. Sunt atât de multe lucruri pe care le adoră la el”, a adăugat aceeași sursă.
Între timp, cei doi și-au refăcut viața sentimentală alături de alte persoane, iar Liam Hemsworth formează în prezent un cuplu cu Gabriella Brooks. Miley a fost împreună cu Cody Simpson, până de curând, însă la finalul acestei veri, aceasta s-a despărțit de tânărul artist.
Conform EntertaimentTonight, relația dintre Miley și Liam este aproape inexistentă: „Miley și Liam vorbesc foarte rar acum, iar în general, discuțiile lor se limitează la lucruri administrative, legate de proprietățile pe care le dețin. Nu au mai vorbit deloc în ultimele luni, iar asta este un lucru bun, pentru că amândoi au avut nevoie de timp pentru a se vindeca”.
Aceeași sursă a dezvăluit că „divorțul de Liam și relația cu Cody a fost un rollercoaster pentru Miley, dar în sfârșit aceasta a reușit să își revină”.
De asemenea, decizia lui Miley de a renunța la alcool și droguri a schimbat-o radical, mai ales în relația cu Cody Simpson.
„Această decizie a făcut-o să fie prezentă în acea relație. I-a schimbat modul de gândire, viziunea despre viață. Acum s-ar descrie mult mai visătoare și își dorește să urmeze un stil de viață cât mai serios”, a spus aceeași sursă.
Miley Cyrus nu vrea să se mai căsătorească vreodată
Într-un interviu recent acordat pentru SiriusXM, Miley Cyrus a dezvăluit că are dubii în privința unei următoare căsnicii, după divorțul dureros de Liam Hemsworth. Aceasta a spus că „niciodată nu a fost interesată” să aibă o căsnicie sau copii, iar ideea de a-și întemeia o familie nu a fost niciodată o prioritate.
„Mă tot gândesc la faptul că lumea în care trăim este într-o continuă schimbare, mă uit la modificările climatice, la apă și la mâncare… și nu aș vrea să aduc pe cineva, pe această lume, în aceste condiții”, a spus artista.
În schimb, Miley s-a declarat deschisă adopțiilor, și a susținut că nu are nicio problemă cu cei care doresc să aibă proprii lor copii.
Însă, acest subiect nu este unul confortabil pentru artistă, care a dezvăluit că se simte deranjată de astfel de întrebări, privind viața de familie.
„Eu nu mă mai gândesc la căsnicie și astfel de lucruri momentan. Urmăresc o mulțime de feministe online și mă tot gândesc, oare câți bărbați sunt întrebați când se vor însura și când vor face copii. Poate că sunt întrebați, dar nu cred că bărbații simt o anumită presiune de a face copii și de a se căsători”.
Liam Hemsworth, primul bărbat din viața lui Miley Cyrus
Miley Cyrus a dezvăluit într-un interviu pentru podcastul „Call You Daddy” că Liam Hemsworth a fost primul bărbat cu care aceasta a întreținut relații sexuale, pe când avea 16 ani, iar actorul, 19.
„Am ajuns să mă mărit cu acel tip, deci chiar a fost o nebunie. L-am mințit și i-am spus că nu a fost primul, pentru că nu voiam să par o fraieră în fața lui”, a povestit Miley Cyrus. „A fost o minciună pe care am susținut-o timp de zece ani”, a adăugat aceasta.
Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au întâlnit în urmă cu zece ani pe platourile de filmare de la The Last Song, iar în 2012 aceştia au confirmat public faptul că formează un cuplu. După o perioadă de despărţire, cei doi s-au reîmpăcat în 2015, iar la finalul anului 2018 aceştia s-au căsătorit.