Elevii se pregătesc să revină în bănci! Ministerul Sănătății a publicat primele măsuri de protecție pentru începerea noului an școlar

Ministerul Sănătății a publicat primele masuri de protecție pentru inceperea noului an scolar.

Marți noapte, Ministerul Sănătății a publicat proiectul în care sunt cuprinse măsurile de protecție care se vor adopta în unitățile de învățământ din 14 septembrie, când va începe noul an școlar. Proiectul este acum în dezbatere publică.

Documentul publicat conține un set de principii generale care vor trebui urmate. Potrivit acestor recomandări, se păstrează distanțarea de un metru, iar purtarea măștii este obligatorie pentru toți elevii, indiferent de vârstă, cât și pentru profesori și personalul auxiliar.

Totuși, acolo unde nu se va putea păstra distanțarea, se vor monta separatoare. De asemenea, elevii ar trebui să respecte aceste recomandări și în tipul pauzelor. Pentru copiii de grădiniță, purtarea măștii nu este însă recomandată, se mai arată în document.

În plus, toate unitățile de învățământ trebuie să asigure în permanență săpun, prosoape de hârtie și dezinfectant, pentru igiena mâinilor, iar sălile de clasă vor fi dezinfectate zilnic și aerisite frecvent.

Părinții nu mai au voie în școli!

Există noi măsuri și în cazul părinților! Aceștia sau alți însoțitori nu vor mai avea voie să intre în școli sau grădinițe. Ei vor fi nevoiți să completeze o declarație pe propria răspundere în care să facă precizări despre starea de sănătate a copilului.

Alte măsuri prevăzute în proiectul Ministerului Sănătății:

  • Fiecare copil își va păstra locul în bancă pe tot parcursul prezenței în clasă;
  • Activitățile sportive se vor desfășura exclusiv în aer liber și sunt excluse sporturile de contact și cele cu mingea sau oricare implică schimbul de obiecte.
  • Va fi limitat contactul dintre elevi din clase diferite. Se va evita schimbarea sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile.
  • Elevii vor fi izolați la domiciliu dacă prezintă febră sau alte simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului). La fel se va proceda și dacă un membru al familiei are astfel de simptome.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.