Miley Cyrus a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Liam Hemsworth: „Ne-am dat seama că nu ne mai iubim atât de mult”

Miley Cyrus a dezvăluit cât de dureros a fost divorțul de Liam Hemsworth!

Divorțul dintre Miley Cyrus și Liam Hemsworth a fost pe buzele tuturor anul trecut, iar acest subiect este în continuare în atenția presei. De curând, Miley a fost invitată în emisiunea lui Joe Rogan, unde a vorbit deschis despre despărțirea de Liam.

În cadrul conversației, Miley Cyrus nu a menționat numele fostului ei soț, însă a mărturisit că divorțul ei a fost dificil, pentru că a fost atât de mult în atenția presei.

„Recent am trecut printr-un divorț care a fost public. Vreți să știți ce a durut cel mai tare? Nu este vorba despre faptul că eu și persoana pe care am iubit-o ne-am dat seama că nu ne mai iubim atât de mult așa cum obișnuiam să o facem. Asta este în regulă. Pot să accept asta. Nu pot accepta răutățile și toate acele povești din presă. Mă surprinde faptul că publicul nu observă un interval de timp care ar fi putut duce la asta. Nu este vorba că o zi eram fericită pe covorul roșu și a doua zi mă distram cu prietena mea [Kaitlynn Carter] în Italia! A fost destul timp între aceste evenimente și oamenii nu și-au dat seama.”

De asemenea, artista a dezvăluit că i-a fost greu să renunțe la relația cu Liam, deoarece era legată de confortul pe care i-l oferea.

„A fost acel lucru de care aveam nevoie și nu pentru că eram mai îndrăgostiți, ci pentru că la vremea aceea confortul și creierul meu spuneau: „mă simt bine așa. Este confortabil.” Dar știind că cedez în fața unei dependențe m-a făcut să mă simt mai rău.”

Acum, Miley este single, pentru prima dată în ultimii cinci ani, și nu regretă acest lucru. Artista a dezvăluit că se află în căutarea unei adevărate conexiuni cu cineva, pentru a se putea îndrăgosti din nou, cu adevărat.

„Vreau să avem o conexiune. Bărbații din viața mea mi-au reproșat mereu că sunt rece, sau că sunt mult prea distantă și că prefer să plec, atunci când lucrurile nu mai merg. Adevărul este că nu am nevoie de un bărbat sau de o femeie care să aibă grijă de mine. Pot să am grijă de mine, eu însămi, pentru că am bani, am tot ce îmi trebuie. Vreau să găsesc o persoană care să fie capabilă să aibă grijă de ea, în primul rând”, a spus Miley Cyrus.

Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei The Last Song în anul 2009. Un an mai târziu deja formau un cuplu. Miley și Liam și-au anunțat logodna în 2012, când Miley avea doar 19 ani, însă la un an distanță s-au despărțit. În 2016 s-au împăcat, iar atunci Miley a fost fotografiată purtând din nou inelul. În decembrie 2018 cei doi s-au căsătorit, însă în vara anului 2019 au anunțat că divorțează.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.