Cele mai frumoase lacuri din România. Pe care le-ai vizitat până acum?

Iată lista celor mai frumoase lacuri din România!

După ce ți-am prezentat cele mai romantice locuri din România, dar și zonele bântuite din țara noastră, a venit timpul să îți prezentăm câteva imagini incredibile cu cele mai frumoase lacuri. Fie că au fost create artificial, fie că au fost creeate de mama natură, lacurile de pe teritoriul României sunt obiective care atrag în fiecare an zeci de mii de turişti dornici să evadeze din cotidian. Așa că iată ce locuri ar trebui să incluzi pe lista viitoarelor tale destinații. 

Lacul Sfânta Ana

FOTO: Digi24

Singurul lac vulcanic din România se află în masivul Ciomatu, județul Harghita. Acesta s-a format în mod natural în craterul vulcanului stins, iar apele sale provin exclusiv din precipitații, făcând concentrația minerală a lacului extrem de redusă.

Numele lacului pornește de la o legendă, despre o tânără pe nume Ana, obligată de părinţi să se mărite cu un bărbat pe care nu îl iubea, dar care avea o avere considerabilă. În noaptea nunţii Ana a fugit şi s-a aruncat în lac. Localnicii ar fi decis să îl numească Sfânta Ana, ca să rămână un simbol al iubirii.

Lacul Vidraru

FOTO: Planiada

Lacul Vidraru, a fost realizat în 1965 prin construcția barajului Vidraru pe râul Argeș, iar în prezent, acest lac de acumulare a devenit celebru pentru priveliștea pe care o oferă asupra Munților Făgărași. Zonă turistică importantă, Vidraru este o oprire obligatorie pentru oricine se încumetă să ajungă pe celebrul Transfăgărășan. Turiştii pot alege să facă o plimbare cu vaporaşul, cu hidrobicicleta sau chiar cu o barcă cu vâsle. Cei mai curajoşi găsesc aici cea mai înaltă instalaţie de bungee jumping din România, 166 de metri.

Lacul Roșu

FOTO: Ideipentruvacanta.ro

Lacul Roşu este un lac de baraj format natural, după ce un versant s-a prăbuşit, ca urmare a unui cutremur cu magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter. Odată cu alunecarea de teren o vale a fost blocată, iar pădurea de brazi a fost inundată, iar astăzi, pe toată suprafaţa lacului, încă se pot observa părţi din acei brazi. Aflat în Harghita, la poalele Muntelui Hăşmaşul Mare, Lacul Roşu a primit numele de la Pârâul Roşu, care se varsă în el și ale cărui aluviuni prezintă o culoare roșiatică. Turiștii vin aici pentru a face aerosoli, dar și pentru a admira pădurea scufundată, care oferă un aer misterios și magic întregului lac.

Lacul Ochiul Beiului

FOTO: Ediția de dimineață

Deși are un diametru de doar 15 metri, puține lacuri din România întrec Ochiul Beiului ca frumusețe. Aflat în Parcul Național Cheile Nerei, lacul este destul de greu accesibil, datorită traseului anevoios. Efortul devine însă binemeritat odată ce sunteți întâmpinați de apele lacului albastru-verzui, atât de limpezi încât puteți vedea peștii care înoată pe fundul său. Chiar și în timpul iernii, Ochiul Beiului nu îngheață, fiind alimentat de un izvor subteran. Astfel, numeroase păsări migratoare se odihnesc aici în anotimpul rece. În apropiere se află și cele trei cascade ale râului Beușnița, dându-vă un motiv bun pentru a continua exploararea Cheilor Nerei.

Lacul Vulturilor

Foto: OxigenTour

Lacul Vulturilor, supranumit şi Lacul fără fund este un lac periglaciar situat în Munţii Siriului, la numai 200 de kilometri de Bucureşti. Ambele nume provin din legendele locului. Alexandru Vlahuţă menţiona în cartea sa, România pitorească, faptul că aici ar fi fost locul în care vulturii veneau să-şi înveţe puii să zboare. Iar o a doua legendă vorbește despre un cioban al locului, care şi-ar fi lăsat oile nesupravegheate, ar fi aruncat bâta în lac şi a plecat în lume. Acesta și-a recuperat bâta după un an, din apele Dunării, iar asta l-ar fi convins să se întoarcă acasă.

Lacul Albastru

FOTO: Lapensiuni.ro

În Maramureș se află unul din cele mai frumoase lacuri din România, dar și singurul din lume care își schimbă frecvent culoarea, în funcție de lumină sau de câți oameni înoată în el. Lacul Albastru s-a format în urma prăbușirii unei galerii de mină. Compușii sulfuroși ai apei îi dau culoarea unică și schimbătoare care variază de la verde-albăstrui la albastru intens. Fiind considerat monument al naturii, Lacul Albastru a fost declarat rezervație naturală în 1977, iar în 2000, arie protejată.

Lacul Bicaz

FOTO: Planiada.ro

Lacul Bicaz este un lac de acumulare aflat în Neamţ, la 4 kilometri distanţă de Bicaz. Construcţia barajului care a dus la formarea acestuia a pus bazele sistemului hidroenergetic românesc, însă are şi o poveste extrem de dureroasă. Lucrările au lucrat 10 ani, iar în toată această perioadă, peste 15.000 de oameni au lucrat acolo, iar cei mai mulţi dintre ei, fiind deţinuţi politici, alături de militari, mineri, ingineri. Mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa, însă nu există o cifră clară, pentru că toate erau trecute sub tăcere la acea vreme. Aproape 19.000 de oameni din 22 de sate au fost strămutaţi. Pentru că refuzau să plece din casele lor, comuniştii le-au cerut preoţilor să plece primii, iar comunitatea i-a urmat.

În prezent peisajul pitoresc atrage zeci de mii de turişti în fiecare an în zonă. Pe lac se pot face plimbări cu vaporaşul care pleacă din Bicaz. Este, de altfel, singurul din zona Moldovei unde se pot practica sporturi nautice, de la schi la scufundări.

Lacul Bâlea

FOTO: Descoperă.org

Lacul Bâlea se află la o altitudine de aproximativ 2.040 m, în “inima” Munţilor Făgăraş,  şi are o suprafaţă de aproximativ 4,6 hectare şi o adâncime ce depăşeşte 11 metri.

Zona Bâlea Lac este perfectă pentru drumeţii în munţii Făgăraş, datorită reliefului înalt de peste 2400 de metri pe care se situează. Se poate ajunge la cel mai înalt vârf din România, Vârful Moldoveanu, la Vârful Negoiu, la Vârful lui Buteanu sau în multe locuri pe care le descoperi la faţa locului. Cu siguranţă, vei fi fascinat de peisajul montan, absolut superb, ce te înconjoară!

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.